duminică, 16 august 2009

De ce mi-e iar greata!












Au trecut cateva zile de la tragedia care s-a petrecut la Letcani. Acum parca m-am mai linistit dupa ce stomacul mi-a stat incordat si m-a durut pana la Dumnezeu si-napoi. Nu pot sa cred nici acum ce s-a intamplat si nu pot sa cred ca au plecat dintre noi.
M-am uitat azi inca o data la pozele si filmele aparute in presa. Acum m-am mai linistit si parca am putut s-o fac cu oarecare distanta. Cand le-am vazut insa prima oara, nu pot sa spun decat ca a fost cumplit.
Am vazut apoi ce s-a intamplat la Scanteia si am inteles ce au simtit ce care aveau legaturi de familie sau cunostinte printre cei decedati.
Nici macar nu stiu daca presa nu ar trebui sa fie cenzurata in vreun fel sau daca nu ar trebui sa se gaseasca si pentru acest spatiu virtual un anumit gen de atentionari ca pentru filme sau alte emisiuni de la tv.
Cand cei care ma cunosc m-au contactat sa-mi spuna ca s-a intamplat, cand cei mult mai apropiati decat mine de acea familie m-au intrebat daca pot sa se uite la acele fotografii, filmulete, le-am spus clar ca nu.
Am urmarit apoi tot ce s-a scris prin toate ziarele si comentariile vizitatorilor. De aici mi-a aparut din nou acea stare de greata. In asemenea momente, pentru mine cel putin, cautarea de asa-zisi vinovati, aruncarea gainii dintr-o curte in alta mi se pare inutila. Mi se pare jignitor sa te bagi cu picioarele in intimitatea unui om sau sa comentezi tampenii si ineptii de genul: de ce Loganul nu e BMW si BMW-ul nu e Logan, de ce unul e smecher si altul bou.
Mi se pare inutil sa cauti sa aperi SMURD-ul sau “sa-l bagi la apa”. Nu mi se pare normala o asemenea pozitie cocotata pe tragedia unei familii. Din acest punct de vedere nu pot sa ascult pozitia niciunui politician fie el Dan Carlan (pe care de altfel il admir caci e unul dintre greii politicii locale), fie oricare dintre contestatarii sai. Sa nu fiu inteleasa gresit: daca pentru SMURD exista o problema de functionalitate nu trebuie evitata discutia dar nici nu trebuie “cocotata” pe durerea celor care sunt implicati intr-un fel sau altul in accidentele care s-au petrecut.
Cine stie: poate ca durerea e prea mare si nici macar nu stiu care ar trebui sa fie rolul politicienilor, administratorilor locali, politiei, presei. Nu stiu pana unde, in aceste momente, e simpla informare, atragere a atentiei sau manipulare a informatiei, atragerea spre sensational vs. tragic.
Cel putin cred ca decenta si bunul simt trebuie pastrate pentru cei care nu mai sunt si din respect pentru cei care au ramas in urma lor secati de lacrimi.

PS: Am inchieat acest subiect pentru a nu cadea in latura penibilului.

5 comentarii:

Iulian Micu spunea...

Ai dreptate, dar din interiorul fenomenului se vad lucrurile putin altfel.
1. In massmedia s-a creat o spirala a nepasarii si a cinismului, in goana dupa audienta. Iar daca un site / ziar / tv nu tine pasul, atunci pierde audienta. Daca vrea sa nu piarda audienta, trebuie sa fie (aproape) la fel de cinic ca si concurenta.
2. Dezbaterea despre SMURD nu are loc neaparat in contextul acestor doua tragedii. Postarea de pe blogul lui Dan Carlan are o tinta mai lunga, in lumina actelor iresponsabile din acest an care vizau desfiintarea SMURD Iasi. Asa ca e mai degraba despre "derbedeii politici" decit despre SMURD, ambulanta, victime, accidente samd

D.T. spunea...

E posibil sa fiu acum extrem de subiectiva si am spus-o: nu stiu cat e propriul grad de implicare si manipulare a informatiei. Oricum,acum, dupa mai multe zile am tras cateva concluzii si invataminte ce tin mai mult de sfera personala, de atentie si atentionare cu privire la importanta fiecarui moment al vietii proprii. Sa se odihneasca in pace cei plecati.

D.T. spunea...

A si inca ceva: mi s-a parut mai onest ca unele ziare, bloguri au pus atentionari de genul: "imagini socante, necenzurate".In rest nu as putea sa sustin cenzura totala ca doar nu suntem in vechiul regim. Cat despre initiativa lui Dan Carlan, nu o contest(am spus asta si in articol) si daca o va sustine in continuare va demonstra onestitatea demersului sau dincolo de tragicul acestor momente.

Iulian Micu spunea...

Atentionarile gen "Imagini socante" au rolul de a mari interesul pentru anumite articole, nu de a preveni :). Din nou cinic si poate pervers, dar asta e situatia.
Pe internet, lumea va da click prima data acolo unde i se pare ca are interzis.

D.T. spunea...

Nu e neaparat si cazul meu :). Ca si tehnica folosita in mass-media stiu ca asta e rolul. Cinic ce-i drept, asa e. Apoi urmaresc si eu tipurile de articole cele mai citite pe mai multe site-uri, portaluri de stiri. Poate ca mie imi atrage altceva atentia decat toate violurile, toti adeptii lui Bachus care se dau in spectacol pe ici pe colo. Si astea sunt situatii cat se poate de cinice. dar intereseaza pe cei mai multi. "Oteveuri" :)