marți, 26 iunie 2012

Alte runde de teste nationale. "Ceea ce ma jeneaza..."


A venit un nou sfarsit de an, au venit alte runde de teste nationale. Desi am iesit demult din acest sistem, ca "intr-un fel de defect prfesional", urmaresc in fiecare an subiectele la limba romana (mai ales) de la testele date la finalul clasei a VIII - a si la Bacalaureat. 

 In paranteza fie spus (dar cu relevanta de rigoare), mi-a placut foarte mult romana, gramatica (morfologie, sintaxa), dar si literatura si "am mancat pe paine" teste si texte la prima vedere, mai ales in gandurile mele patimase din tinerete cand ma decisesem sa dau la Facultatea de Drept, unde era un test scris la admitere  la gramatica la vremea respectiva.

Oricum, de atunci am aflat distinctiile dintre gramatica "traditionala", a Academiei si "gramaticile" din centrele universitare, dintre parerile diferite de la Cluj care puteau "sa se bata cap in cap" cu cele de la Bucuresti sau de la Iasi si care erau extrem de importante de stiut pentru ca puteai "sa cazi un asemenea examen de admitere cu brio" daca tu nu stiai nuantele si sablonul de corectare avea marca Bucuresti, de exemplu, pe cand tu, neinitatul de tine, citisei doar "Ceaslovul" Mioarei Avram, de exemplu.

Lucrurile erau fascinante ca si problemele de matematica (pentru pasionatii de pe linia reala), iar a realiza analiza sintactica dintr-un text de Caragiale sau dintr-o piesa care apartinea genului dramatic putea deveni o adevarata provocare a mintii. Oricum "simpaticele teste" de la admitere de la Drept nu se sinchiseau sa nu faca uz din plin de ele.

Trecand peste aceasta lunga introducere, ajungem la chestiunea aflata pe tapet la zi. Si anul acesta, ca si in alti ani, si aceste teste nationale la limba romana aduc cu sine ambiguitati si duble interpretari. 

Exemplul:

"Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii."

Cu variantele de raspuns:
a. atributiva
b. subiectiva
c. predicativa

 Normal, spiritele s-au incins si in acest an intre doua variante discutabile "b" sau "c". Varianta Ministerului vine cu sustinerea subiectivei, dar si ultima poate sa apare in ecuatie.


Analiza e dupa cum urmeaza:


Ceea ce ma jeneaza/ este dificultatea rasfoirii./


Ceea ce ma jeneaza - este propozitia subordonata
este dificultatea rasfoirii - este propozitia prinicipala


Prin constrangerea subordonatei, de principiu pot sa apara doua posibilitati:

JENA este dificultatea rasfoirii. SI ATUNCI propozitia este SUBIECTIVA
Dificultatea rasfoirii este JENA / JENANTA. SI ATUNCI propozitia este PREDICATIVA.


Problema devine una de topica pana la urma urmei. La nivelul simtului comun si chiar si gramatical, iti pui intrebarea de ce sa schimbi topica in fraza? O lasi asa si atunci mergi pe subiectiva. 


Oricum, ideea este ca 60 de sutimi conteaza. Chiar coteaza si nu vad de ce trebuie sa ti le puna cineva sub semnul intrebarii in baza unei duble interpretari.

Oricum, dincolo de aceste considerente, cateva remarci generale se impun:

- Cred ca Ministerul ar trebui sa fie mai atent la subiectele de acest tip care au interpretari duble.
- Mi se par total stupide declaratiile elevilor care ies "si spun ca au facut tot" si se asteapta la note peste 9 (sau mai stiu eu cat), asta din cauza faptului ca astazi elevii nu mai stiu sa se autoevalueze.
- In sine, intregul subiect nu mi se pare dificil, dar nici total simplu (a fost provocator din punctul meu de vedere), oricum n-as putea spune inuman (depinde foarte mult de criteriile de evaluare mai ales la acele subiecte de creatie).
- Mi se par iar stupide declaratiile de tipul: "ma asteptam sa-mi cada fabula, basmul", sau mai stiu eu ce subiecte "de astea" care mi se par total "batucite" si care, la modul realist, sunt simple. "Ti-a cazut un roman?" Foarte bine. Pui mana pe carte si-l citesti. Dar intram aici, se pare, in acelasi deficit "al foilor multe" si neatractive.

In fine, una peste alta, pentru un elev total pasionat de un asemenea domeniu, subiectul a fost frumos, provocator, iti punea un pic mintea la contributie si putea fi rezolvat cu succes. Aceleasi reactii la cald cu aceiasi dezorientati din fiecare an ma cam "scarbesc", iar, la aflarea notelor, acelasi val  de contestatari majoritar fara fundament mai ca-mi face greata.

Tot respectul pentru cei care stiu. Problema e ca marea lor majoritate sunt in celalalt colt al ringului!

joi, 21 iunie 2012

Cateva consideratii despre Adrian Nastase


Ceea ce s-a intamplat cu Adrian Nastase, recunosc, m-a pus pe ganduri. E dificil sa te pozitionezi obiectiv, sa zicem, in raport cu condamnarea sa si cu actul sau suicidal.

Strict in raport cu omul politic Adrian Nastase, personal, nu pot decat sa declar ca poate a fost cel mai bun prim-ministru al Romaniei din 89 incoace. Ca treneaza asupra sa acte de coruptie in dosarele pe care n-am avut la modul real si aplecat rabdarea sa stau sa le urmaresc si sa le citesc, e posibil sa fie asa. Ceea ce-mi creeaza o dificultate de perceptie este amestecul dintre multitudinea informatiilor din dosarele sale, puternica mediatizare, procesele continue, tracasarea continua pusa pe fondul ideii de coruptie la nivelul Romaniei intregi si, in acelasi timp, sentintele ambigue, scaparile care au tot aparut in procesul de justitie. 

In raport cu omul Adrian Nastase, il consider un profesor universitar de drept excelent, un intelectual ale carui competente nu pot fi puse sub semnul intrebarii, un diplomat si un om cu statura diplomatica. Toate acestea sunt admirabile.

Ori, in acest context, actul sau ma si surprinde, ma si uimeste, ma si dezamageste, in acelasi timp.

Ce ma surprinde? Ma surprinde pentru ca vedeam in postura omului Adrian Nastase un barbat puternic, calm, echilibrat care nu te-ar face sa te gandesti ca el insusi se gandeste la astfel de finaluri. Dar si un om demn (asa dupa cum se intelege demnitatea lui, nu discut aici daca onesta total sau nu), deci demn, cu o demnitate orgolioasa, putina pe linia sangelui albastru, care, da, m-ar face sa-i pot intelege gestul.

Ce ma uimeste? Ma uimeste faptul ca, daca gestul sau este o consecinta a presiunilor acumultate de acesta, lucrurile acestea totusi nu s-au vazut. E iarasi aceeasi distinctie dintre ceea ce este public si ceea ce este privat in viata unui om, in general, distinctie care, de cele mai multe ori, ascunde "monstri", ascunde temeri, ascunde frustrari, ascunde dureri, ascunde pasiuni, ascunde lipsuri sau surplusuri nejustificabile.

Ce ma dezamageste? Ma dezamageste cumva solutia aleasa de Nastase la acest moment. Faptul ca a incercat sa se sinucida nu il vad ca pe un act de renuntare, ci ca pe un act de posibila ipocrizie. Incearca sa-ti duci crucea si cand este bine, si cand este rau, in alte cuvinte. Sau poate nu neaparat un act de ipocirzie, cat mai ales un act de egoism. 

Asta doar asa pe o linie strict de interpretare "psihologica". In rest, ca fapt politic, cred ca aceasta condamnare a sa va avea o relevanta reala atunci cand TOTI, dar absolut TOTI "furaciosii", coruptii tarii vor fi condamnati. Sa fim seriosi, vorbim "istorii".

Sunt alte exemple de "personaje" cu mult sub nivelul lui Nastase care merita a fi condamnati. Nu se intampla nimic si nu se va intampla nimic. De aceea, cred ca "episodul Nastase" (cam dur spus in raport cu trairile umane pana la urma urmei ale unui om) nu va fi decat un "fals punct culminant dintr-un film cu acelasi deznodamant". 



marți, 19 iunie 2012

Oare cum va arata viitoarea scena politica din perspectiva partidelor?


Mereu a existat o legatura de cauzalitate intre sistemul electoral si sistemul de partide sau invers. Un sistem proportional garanteaza pluripartidismul, in timp ce un sistem majoritat pur - de principiu, bipartidismul sau doua "doua partide si jumatate".

Schimbarea sistemului electoral modifica clar si esichierul politic. Ce modificari pot sa apara in viitor? La nivel local, sistemul electoral majoritar si-a produs efectele astfel incat (acum dupa campanie) s-a vazut clar ca partidele mari, cu personalitati sunt avantajate. 

Acesta nu e un lucru rau. Marea Britanie, statul ce are privilegiul de a fi considerat de iure si de facto o democratie consolidata, statul care are cel mai vechi Parlament din Lume, functioneaza in cadrele democratice si o face cu brio. La noi, in baza sistemului electoral, s-ar putea la fel.

Plus ca un asemenea sistem majoritar creeaza majoritati clare si, deci, stabilitate politica. Din acest punct de vedere, lucrurile par a fi destule de consolidate pe linia USL-ului. In ceea ce priveste PD-L-ul incercarea de stabilizare se desfasoara acum. 

E discutabil daca va reusi sau nu PD-L-ul sa mai devina forta capabila sa faca opozitie, in sensul de opozitie duala, asa dupa cum sistemul majoritar o consfinteste. Locul e deocamdata liber in acest camp. Care e cauza sau care ar putea fi una dintre cauzele acestui deficit? Consider ca acesta e nascut tot dintr-o consecinta a principiilor pe care sistemul electoral majoritar o produce. Este vorba despre axarea pe persoane si nu neaparat pe liste sau pe partide. Ori, cred ca, tocmai lipsa unui lider real, credibil in ochii electoratului sau a i cetatenilor, in general, genereaza aceasta imposibilitate de coalizare a liniilor si a cadrelor PD-L-iste. 

Asa e si in tara, asa poate fi pusa problema si la Iasi. Lideri exista, dar nu exista un lider. E o previziune pe care am mai facut si anterior (pe fundalul alegerilor si realegerilor la PD-L Iasi) si pe care o mentin.

Pana cand corul nu va canta la unison, pana cand nu se vor gasi oamenii care sa invete sa cante onest, cred ca nu va exista nicio alternativa nici politica, nici ideologica, cel putin asta din perspectiva incetatenirii si consolidarii practicilor politice vazute ca si consecinte ale mecanismelor electorale si ale sistemelor electorale.