miercuri, 14 martie 2012

Faimoasa emisiune de aseara a lui Gadea si M.R.U

Am vazut emisiunea de aseara de la Antena 3 in care a fost invitat Premierul Mihai Razvan Ungureanu la Mihai Gadea. A fost o confruntare intre doi oameni destepti care merita a fi urmarita cel putin din punctul acesta de vedere. Cu toate acestea, desi il stimez pe Razvan Ungureanu in calitatea sa umana si profesionala, desi ideile sale erau de un real bun simt, insa nu stiu cu cat grad de aplicabilitate reala, ceva ar fi totusi de comentat pe linia mecanismelor de drept constitutional.
A spus la un moment dat premierul ca functia primului-ministru este una strict executiva si nu politica atunci cand ne aflam intr-o situatie de tipul celei actuale in care avem in Parlament o anumita coalitie de partide. Ca, prin panelul atributiilor sale, premierul este doar seful executivului, executiv care trebuie sa verifice doar aplicabilitatea deciziilor politice ale coalitiei si sa gestioneze implementarea lor.
Pana intr-un punct, ceea ce spunea Razvan Ungureanu este corect. Primul ministru este seful Executivului si functiile sale sunt de asemenea natura. Cu toate acestea, spre surprinderea mea, premierul vede trunchiat rolul premierului intr-un stat parlamentar asa dupa cum este cazul Romaniei.
Intr-un stat semiprezidential sau prezidential, functiile executive nu se pot suprarpune peste cele legislative sau invers. La noi, nu este cazul. Deci nu putem izola complet executivul si pe capul sau de linia legislativa si, implicit, politica.
Apoi, pe linie constitutionala stricta, premierul este optiunea politica a presedintelui si este, de cele mai multe ori, presedintele partidului (ca om politic) care a castigat alegerile sau liderul coalitiei care formeaza majoritatea. Apoi, prin simpla optiune a presedintelui de numire, o asemenea decizie este politica. Chiar si in structura sa respectabila si relativ independenta politic pe care Razvan Ungureanu o are si pe care o recunosc, totusi latura politica a mandatului exista. Ea provine tocmai din aceasta numire in functie anterior realizata, realizata in baza practicilor constitutionale. Deci, mi se pare ca, a izola functiile executive de cele legislative si politice total nu este decat un simplu artificiu de calcul pus eventual sub umbrela tehnocratiei, dar a unei tehnocratii pe care nu o contest deloc aici, ci doar o aliniez practicilor politice. Alfel spus, daca mergi la practicile constitutionale nu poti sa realizezi o asemenea distinctie totala mai ales intr-un stat parlamentar. Normal, poti sa-ti legitimezi actiunea sau mandatul astfel, dar si un asemenea demers nu mai este altfel decat o actiune si o optiune politica. Premierul insusi a fost incatusat, in discursul sau de aseara, intr-o "dilema a prizonierului".

PS: Prin aceasta nu spun ca Razvan Ungureanu nu isi are meritele sale. Le are si ca specialist are toata consideratia mea. Ceea ce m-a surprins a fost "eroarea sa"(sa-i spunem)tocmai pe linia legislatiei constitutionale si a practicilor dezvoltate in acest sens mai ales ca el se legitimeaza ca un specialist si doreste sa fie perceput asa. Dincolo de acestea, insa, emisiunea a fost superba pentru orice observator.

PPS: Inca o remarca as mai avea total rupta din context. Titlul cu acronimul MRU este ironic. Ma dor urechile cand aud cat de des este folosit in presa asa. Personal il gasesc total depersonalizat si ma trimite la un singur lucru: acronimul de la "managementul resurselor umane". Iar Premierul Mihai Razvan Ungureanu cred ca totusi isi merita numele macar total sau partial rostit si scris. Pentru EBA mergea ca oricum suna artificial, comercial si doar atat. Pentru Mihai Razvan Ungureanu nu cred ca merge. Dar probabil asa e cand treci de la nume mic (BOC) la unul mai mare...:)

marți, 13 martie 2012

"Dansul pe sarma": UDMR sau PP-DD?

In evolutia oricarui stat, sistemul partinic presupune la randul sau o evolutie in sensul consolidarii democratice sau a practicilor democratice. Legat strans de evolutia sistemelor electorale, de-a lungul timpului cursul firesc al derularii faptelor, certificat istoric, a presupus trecerea de la orice tip de majoritarism (vazut ca regula de desfasurare a mecanismelor decizionale) la pluralism.
In Romania, dincolo de partidele mari, "cei mici" au jucat diferite roluri in crearea majoritatilor parlamentare, negociindu-si statutul cum au putut mai bine.
UDMR a fost in aceasta situatie in ultimele runde de alegeri, fiind "partidul-tampon" care le-a girat cand unora, cand altora linistea in Parlament. Cum electoratul partidului are la baza criteriul etnic, linistea partidului a fost garantata si ea de-a lungul timpului, cele aproximativ 10% trecand cu succes pragul electoral.
Cu toate acestea, UDMR "danseaza" in ultima vreme "pe sarma". Existanta mult mai fracturata a partidului in interior poate genera miscari de tipul putere-opozitie in contextul in care un asemenea partid nu poate sa supravietuiasca (in sensul de a fi parlamentar) decat unit. Fara doar si poate asta duce la o diviziune a opiniilor, a sustinerii si a voturilor.
Apoi, chiar daca ei nu prea isi pun problema credibilitatii cantarita din perspectiva electoratului (caci sustinerea exista, in raport cu celelalte grupuri partizane poate sa apara o problema. Statutul lor e astazi garantat de negocieri dure, impuse PDL-ului prin cerinte care mai de care mai fistichii. Asa dupa cum este cea cu UMF Targu Mures. Ma intreb oare in care alt stat al UE ar mai putea maghiarii sa invete in limba lor materna? Sau de ce nu cer invatamant intr-o limba de circulatie internationala? Sau apoi cum vor mai fi inserati pe piata muncii doctorii care nu vor sti sa-ti spuna tie, ca pacient roman, ca ai probleme cu inima si tu sa intelegi ca e vorba de "de probleme cu capu'"?
Cerinte de acest par sa fie tot des formulate de acest partid pe fondul chiar al slabirii sustinerii din partea electorilor (desi am spus anterior ca sunt destul de constanti) sau pe fondul a ceea ce scena politica pare sa ne ofere ca pe un foarte bun show politic cu iz tragic-comic. Este vorba despre alternativa politica majora (majora in sensul ca este de luat in seama in calculele politice) a UDMR-ului si anume PP-DD. Evolutia politica actuala si viitoare s-ar putea sa arunce in aer rolul de "balama" a UDMR-ului sau sa tinda sa genereze comportamente cu adevarat pluraliste ale partidelor in Parlament. Cum insa "dansul pe sarma" al UDMR-ului poate fi executat numai de "arlechini politici", pare a fi mai previzibila o evolutie politica a unui "pluralism autohton".

duminică, 4 martie 2012

Atentionare meteo pentru 9 martie


Pe 9 e bine sa va luati la voi haine calduroase, umbrelele de ploaie, dar si ochelarii de soare. De dimineata se anunta un ger taios acompaniat de un soare stralucitor dar care ingheata picurii de apa in aer si amorteste frunzele in devenire. Pe la vreo unsprezece se anunta posibila ninsoare cu viscol, pe la 12 se mai incalzeste atmosfera si ninsoarea se transforma in ploaie racorosa, dar nu rece, iar pe la 2 soarele isi face din nou aparitia. De la gradele cu minus se ajunge la temperaturi cu plus, cerul se insenineaza, caciulile si sumanele trebuie aruncate, dar nu abandonate caci dupa masa vremea devine iar mohorata. Calduta, placuta pentru o plimbare, dar mohorata. Seara, se lasa o ceata groasa si innecacioasa, iar noaptea totul devine iar amortit.
Asa se anunta vremea. Nu de alta, dar e Baba mea...:)

joi, 1 martie 2012

Un colt de meditatie al Iasului

E un loc unde mai merita sa te retragi din cand in cand la un ceai sau la o cafea. Unde merita sa contemplezi macar un moment la boltile arcuite si reci, la candelabrele luminoase si discrete in acelasi timp ce lasa pe lemnul masiv urme lucioase.