Acum vreo doua seri am vazut Rashomon. Filmul este realizat de Akira Kurosawa in anul 1950. Actiunea filmului se petrece in Japonia secolului al XII-lea si are acelasi farmec aparte regasit si in Cei sapte samurai sau in Ultimul samurai, cu mentiunea ca, in afara de ultimul, celelalte doua nu sunt realizate in imagini color. Tocmai de aceea, as putea spune ca are o atractie aparte. Amestecul de imagine inedita, lumini si umbre aduce parca ceva din Tarkovski, dar intr-o alta maniera combinata cu acea tacere si cu acea imagine a asiaticului ganditor, aflat intr-un fel de transa definita si definibila, as spune, de acel rit al confucianismului, al religiei in general si al cultului onoarei.
Actiunea filmului e simpla: un samurai este atacat de catre banditul Tajomaru, este ucis iar sotia lui este batjocorita. Adus in fata judecatorului, Tajomaru poveste prin prisma propriei perceptii ceea ce s-a intamplat. Povestirea sa este urmata de marturia femeii, a celui ucis, prin gura unui medium, si a doi martori. Toate marturisirile sunt diferite astfel incat toate par valide asa dupa cum toate par sa aiba scapari in anumite puncte sau par a fi insotite de minciuni.
Filmul e pus in scena sub forma unei povestiri in povestire (povestire cadru) cu un final aparte,profund. E unul dintre filmele aparte pe care le-am vazut, care te tine cu mintea treaza in inceercarea de a patrunde dincolo de itele misteriosului. Ideatic, e un film care ataca probleme ale umanului: firea fiecaruia dintre noi, atat de complexa si atat de pervertibila, care poate scoate in evidenta atat idei si principii de nedestramat sau poate suferi de complexe care tin de ruptura dintre spatiul public si cel privat, de interes general, bine general sau interes individual. Pe aceasta temelie complexa se aduc in discutie idei care vizeaza adevarul suprem, minciuna, onoarea, instinctele, viziunile despre viata sau despre individ ale fiecaruia.
In concluzie, un film care merita a fi vazut cu maximul de atentie pentru a suprinde simbolistica imaginilor, replicilr, inteligenta lor, tipologia personajelor, a actiunii, in ansamblul sau.
2 comentarii:
Cat de mare e diferenta intre filmele bune de acum 50-60 de ani si mizeriile computerizate si banale de astazi. Daca fac o comparatie intre opinia ta despre acest film si cea a lui Catalin Ivan despre Avatar rezulta foarte clar la ce subnivel de aspiratii am ajuns. De vine, cred eu, sunt doar contabilii. Ei spun producatorilor ce fel de filme consuma marii mincatori de hamburger cu cola, in asa fel incat nicio scena sa nu aiba riscul de a nu fi inteleasa de un cocalar cu maneaua tatuata pe piept. Din pacate, e la fel ca in politica, majoritatea decide, chiar daca e proasta.
Filmele SF nu prea ma atrag si am inteles ca Avatar e de acest tip. As avea o curiozitate sa-l vad dar dupa principiul "sa vad in ce au putut baga americanii bani" incat a ajuns cel mai scump film din istorie (apropos, n-am incredere i cultura americanilor). Acum asta nu inseamna ca nu respect opinia si gusturile lui Catalin Ivan sau ale oricui altcuiva insa asta a fost optiunea mea legata de filmele pe care incerc sa le consum, cu care incerc sa ma educ (ca si cultura cinematografica)si care am considerat ca merita atentia in cateva randuri pe blog.
Mmmmm, as manca o un hamburger ca n-am mai mancat demult si din cand in cand tot trebuie sa mai "dau iama" prin mancaruri de astea de tip fast-food. :)(metaforic vorbind)
Cat despre majoritate, eu prefer sa fiu "deosebita" (vorba unui bun prieten) chiar daca poate suna a snobism pentru unii. N-am nevoie de opinia majoritatii ci de opinia celor care conteaza pentru mine. In rest, liniste si pace.
Trimiteți un comentariu