Despre mine

Am primit pe blogul meu cateva comentarii de la un Anonim care imi face o caracterizare in termeni negativi. Le-am moderat, asta nu pentru ca nu as accepta criticile, nu pentru ca sufar de vreo faza mai mult sau mai putin avansata de narcisism, dimpotriva. Voi fi acuzata de “comunism” (in termenii celui care a scris) pentru ca nu am lasat posturile, dar am sa incerc sa dau o forma de raspuns in urmatoarele randuri. Pe de alta parte, m-am gandit mult daca sa le dau vreun raspuns. M-am hotarat pana la urma sa o fac.
In general, nu imi place sa vorbesc despre mine. Voi incerca sa schitez cateva aspecte plecand de la termenii folositi de autor. In general, ma consider o persoana corecta, incerc sa-mi evaluez fortele proprii si sa-mi sustin munca cu seriozitate. Nu de putine ori, mi s-a intamplat in cel putin ultimii noua –zece ani din viata mea sa mi se spuna de persoane din diferite medii cu care am intrat in contact ca sunt prea serioasa pentru varsta mea. Nu vreau sa ma disculp in vreun fel sau sa ma prezint intr-o imagine “idilica”. O doza de ipocrizie probabil ca am asa cum avem cu totii. Prefer sa spun ipocrit parintilor mei la telefon ca “imi este bine” chiar daca nu ar fi mereu asa. E o forma de “protectionism” instituit uneori de mine, o forma de respingere din partea mea. Asta nu pentru ca merita ci tocmai dimpotriva. Prefer sa adopt pareri cat mai largi pe fiecare subiect in parte, dar asta nu ca forma de ipocrizie ci ca si pluralism si incercare de pozitionare cat mai spre centru, cat mai tolerant cu putinta. Ipocrit prefer sa nu spun ceea ce simt sau cred uneori pentru simplul motiv ca orice forma interiorizata de gandire poate fi un punct nevralgic. Asta chiar daca multe persoane din anturajul meu ma considera ca fiind prea directa si prea rece. Nu imi plac formele de rautate si nu le practic dar asta nu inseamna ca pot sa adopt pozitii extrem de docile fata de orice persoana. Oricum, de cele mai multe ori, pozitiile mele de antipatie (sa le spun) raman strict declarative. Cei care ma cunosc insa foarte bine stiu despre ce vorbesc. De multe ori prefer insa sa las mult mai mult din partea propriei mele persoane din simpla dorinta de cooperare si intelegere cat mai buna cu cei din jur. Imi place sa am respectul celor din jur, respect castigat si nu de putine ori am incercat sa-l castig prin perseverenta. Daca perseverenta poate sa apara ca “o forma inestetica si penibila” de comportament atunci cel care imi face o asemenea caracterizare nu ma cunoaste asa cum sunt in mod real dincolo de micile bucurii ale vietii, de tristeti sau incercari. Prin asta nu inseamna ca ma consider o persoana gratioasa si ca nu am cazut in latura penibilului in multe situatii pana acum. Am incercat intotdeauna sa-mi evaluez fortele reale si acolo unde am considerat ca pot sa fac fata am facut-o. Daca mi se imputa acest lucru e ca si cum nu as avea dreptul la viata, la opinie, la decizie, ca si cum nu as avea dreptul la proprie initiativa. E ca si cum nu as avea dreptul sa cred, sa sper mai ales atunci cand pot sa sper sau sa cred. Nu m-am considerat niciodata posesoarea adevarurilor absolute si ultime si intotdeauna am crezut si cred in continuare ca mai am foarte multe de invatat. Am incercat sa lupt intotdeauna pentru fiecare cauza pe care mi-am propus-o si am respectat intotdeauna pe cei din jurul meu. Multi dintre cunoscutii mei au respectul meu chiar daca provenim din medii diferite si uneori avem pozitii diferite. Ca uneori nu stiu sa arat acest lucru, repet: cei care ma cunosc stiu prea bine. Ca uneori ma supar in avantul varstei proprii, asta nu inseamna ca nu de putine ori reanalizez situatia sa vad unde am gresit mai devreme sau mai tarziu.
Se mai leaga acest Anonim de aspectul meu fizic. Ii declar acestei persoane ca nu m-am considerat niciodata o frumusete. Sunt ceea ce sunt si nimic mai mult.
Apoi mi se mai imputa faptul ca astazi feminismul nu mai este valorizat, “ca nici barbatii gay” (citat din vorbele autorului) nu fac asa ceva. Daca ar fi sa intru in teoria despre feminism, despre aparitia sa in a doua jumatate a sec. XX, despre evolutia sa si tendintele actuale, e posibil sa ne contrazicem. Dar nici nu stiu daca mai are rost. Apoi ca mi-am intitulat blogul asa, e o optiune strict personala, nu trebuie sa fie de acord.
In general, am o viziune pesimista asupra vietii datorata in parte evolutiei proprii. Nu imi pasa daca voi muri spre exemplu, caci, oricum, odata si odata tot va veni momentul.
Si, ceea ce nu a spus persoana in cauza, e ca mai am multe alte defecte: pesimism, interiorizare, naivitate, idealism. De obicei, iert oamenii prea usor si incerc sa vad in ei tot ceea ce e mai bun si incerc sa multumesc pe toti cei din jurul meu. Nu stiu la ce categorie sa le trec. Cred ca merg si la defecte dar prefer sa ramana calitati. Astea imi vin acum in minte la acest moment de analiza proprie.

Oricum din ceea ce a mai adaugat cel care mi-a scris nu inteleg de ce nu mi le spune in fata daca asta crede. E simplu si elegant as spune eu si nu e nevoie sa se ascunda sub masca anonimatului. Dar, in fine, mesajele scrise pot fi si de divertisment, sa incerce sa ma amarasca sau cine mai stie de ce.
Oricum odata intrata in sfera publica orice persoana este supusa si criticilor si laudelor si probabil ca vor mai fi momente de acest tip.