miercuri, 14 martie 2012

Faimoasa emisiune de aseara a lui Gadea si M.R.U

Am vazut emisiunea de aseara de la Antena 3 in care a fost invitat Premierul Mihai Razvan Ungureanu la Mihai Gadea. A fost o confruntare intre doi oameni destepti care merita a fi urmarita cel putin din punctul acesta de vedere. Cu toate acestea, desi il stimez pe Razvan Ungureanu in calitatea sa umana si profesionala, desi ideile sale erau de un real bun simt, insa nu stiu cu cat grad de aplicabilitate reala, ceva ar fi totusi de comentat pe linia mecanismelor de drept constitutional.
A spus la un moment dat premierul ca functia primului-ministru este una strict executiva si nu politica atunci cand ne aflam intr-o situatie de tipul celei actuale in care avem in Parlament o anumita coalitie de partide. Ca, prin panelul atributiilor sale, premierul este doar seful executivului, executiv care trebuie sa verifice doar aplicabilitatea deciziilor politice ale coalitiei si sa gestioneze implementarea lor.
Pana intr-un punct, ceea ce spunea Razvan Ungureanu este corect. Primul ministru este seful Executivului si functiile sale sunt de asemenea natura. Cu toate acestea, spre surprinderea mea, premierul vede trunchiat rolul premierului intr-un stat parlamentar asa dupa cum este cazul Romaniei.
Intr-un stat semiprezidential sau prezidential, functiile executive nu se pot suprarpune peste cele legislative sau invers. La noi, nu este cazul. Deci nu putem izola complet executivul si pe capul sau de linia legislativa si, implicit, politica.
Apoi, pe linie constitutionala stricta, premierul este optiunea politica a presedintelui si este, de cele mai multe ori, presedintele partidului (ca om politic) care a castigat alegerile sau liderul coalitiei care formeaza majoritatea. Apoi, prin simpla optiune a presedintelui de numire, o asemenea decizie este politica. Chiar si in structura sa respectabila si relativ independenta politic pe care Razvan Ungureanu o are si pe care o recunosc, totusi latura politica a mandatului exista. Ea provine tocmai din aceasta numire in functie anterior realizata, realizata in baza practicilor constitutionale. Deci, mi se pare ca, a izola functiile executive de cele legislative si politice total nu este decat un simplu artificiu de calcul pus eventual sub umbrela tehnocratiei, dar a unei tehnocratii pe care nu o contest deloc aici, ci doar o aliniez practicilor politice. Alfel spus, daca mergi la practicile constitutionale nu poti sa realizezi o asemenea distinctie totala mai ales intr-un stat parlamentar. Normal, poti sa-ti legitimezi actiunea sau mandatul astfel, dar si un asemenea demers nu mai este altfel decat o actiune si o optiune politica. Premierul insusi a fost incatusat, in discursul sau de aseara, intr-o "dilema a prizonierului".

PS: Prin aceasta nu spun ca Razvan Ungureanu nu isi are meritele sale. Le are si ca specialist are toata consideratia mea. Ceea ce m-a surprins a fost "eroarea sa"(sa-i spunem)tocmai pe linia legislatiei constitutionale si a practicilor dezvoltate in acest sens mai ales ca el se legitimeaza ca un specialist si doreste sa fie perceput asa. Dincolo de acestea, insa, emisiunea a fost superba pentru orice observator.

PPS: Inca o remarca as mai avea total rupta din context. Titlul cu acronimul MRU este ironic. Ma dor urechile cand aud cat de des este folosit in presa asa. Personal il gasesc total depersonalizat si ma trimite la un singur lucru: acronimul de la "managementul resurselor umane". Iar Premierul Mihai Razvan Ungureanu cred ca totusi isi merita numele macar total sau partial rostit si scris. Pentru EBA mergea ca oricum suna artificial, comercial si doar atat. Pentru Mihai Razvan Ungureanu nu cred ca merge. Dar probabil asa e cand treci de la nume mic (BOC) la unul mai mare...:)

Niciun comentariu: