Ei cu Ei, Noi cu Voi

Ma uitam aseara mai printre gene la Sinteza Zilei. Printre invitati si domnul Ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Se discuta despre urmarile intalnirilor bilaterale dintre Romania si Italia pe tema romanilor din Italia. Printre altele, se spunea ca ministrii de externe au hotarat ca e necesara o strategie comuna pentru felul in care vor fi integrati romanii care au savarsit tot felul de “faradelegi” in Italia. Adica sa se dea eventual o setinta judecatoreasca comuna discutata anterior si apoi persoanele in cauza sa fie aduse in tara pentru a fi inchise. Personal, nu vad acest demers decat in termeni de cheltuieli publice. Adica de ce sa fie adusi infractorii (romani fiind chiar) in tara? Pentru ce sa platesc eu, ca cetatean al acestei tari, prin taxe si impozite, “cazarea la mititica” pentru cei care fura, omoara sau mai stiu ce fac prin Italia? De ce nu isi asuma statul italian aceasta cheltuiala? Ca si italian, ca si roman fiecare dintre acestia sunt cetateni ai Uniunii Europene si recunosc primeitatea dreptului comunitar. Dreptul oricarui stat membru al Uniunii Europene e aplicabil fiecarui cetatean comunitar. Ca roman cu acte in regula in Italia, fiecare trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi si sa aiba aceleasi responsabilitati si aceleasi obligatii in baza sistemului de drept italian. Studiind in mare spetele de la Curtea de la Haga se pot observa atatea cazuri in care cetateni ai Frantei (spre exemplu) preferau sa mearga in alte state ale Uniunii pentru a-si desfasura procesele de divort pentru simplul fapt ca legea era mai permisiva si puteau obtine tot felul de compensatii banesti. Daca romanii plecati in Italia s-au adaptat unui altfel de sistem institutional atunci sa aiba si drepturile si obligatiile aferente. Mai mult, nu vad nicio problema din partea statului italian in a le da aceste drepturi pentru ca ulterior sa aiba si legitimitatea de a aduce in discutie problema obligatiilor. Situatia actuala mi se pare a fi total pe dos. Dar poate ca in baza unui sistem juridic cu probleme, a unor probleme legate de gradul de integrare a imigrantilor, Italia isi permite “sa faca scandal mediatic”, sa aduca pe scena in lumina reflectoarelor “galagioase” opinii ale partidului fascist. Nu spun ca Romania nu trebuia sa nu aiba nicio pozitie diplomatica fata de situatia romanilor dar si masura unor politici imigrationiste mult mai putin permisive sunt forme de protectie a statului italian in speta mai ales atunci cand nu ai nevoie de forta de munca din exterior si la un anumit nivel de remuneratie. Nu mi se pare deloc acest demers unul “de pasare a responsabilitatii” din contra de asumare, eventual. Nu spun ca romanii sunt “scuzabili” dar, in astfel de situatii nici nu poti sa pui etichete si nici sa generalizezi. Oricum cele vreo 300 de cazuri despre care vorbea domnul ministru nu vor rezolva o problema mult mai veche care tine si de diferentele si apropierile civilizationale, de atitudini si valori autohtone. Ma indoiesc ca se va rezolva ceva de facto, dar, pana una alta, ma bucur ca am vazut cel putin o pozitie ministeriabila demna la nivelul Guvernului, pozitie care e data insa de personalitatea si de gradul de competenta individuala a domnului Cristian Diaconescu de capacitatea stricta de a interioriza regulile diplomatiei dincolo de “reverente prezidentiale prost plasate”.