Alte runde de teste nationale. "Ceea ce ma jeneaza..."

A venit un nou sfarsit de an, au venit alte runde de teste nationale. Desi am iesit demult din acest sistem, ca "intr-un fel de defect prfesional", urmaresc in fiecare an subiectele la limba romana (mai ales) de la testele date la finalul clasei a VIII - a si la Bacalaureat. 

 In paranteza fie spus (dar cu relevanta de rigoare), mi-a placut foarte mult romana, gramatica (morfologie, sintaxa), dar si literatura si "am mancat pe paine" teste si texte la prima vedere, mai ales in gandurile mele patimase din tinerete cand ma decisesem sa dau la Facultatea de Drept, unde era un test scris la admitere  la gramatica la vremea respectiva.

Oricum, de atunci am aflat distinctiile dintre gramatica "traditionala", a Academiei si "gramaticile" din centrele universitare, dintre parerile diferite de la Cluj care puteau "sa se bata cap in cap" cu cele de la Bucuresti sau de la Iasi si care erau extrem de importante de stiut pentru ca puteai "sa cazi un asemenea examen de admitere cu brio" daca tu nu stiai nuantele si sablonul de corectare avea marca Bucuresti, de exemplu, pe cand tu, neinitatul de tine, citisei doar "Ceaslovul" Mioarei Avram, de exemplu.

Lucrurile erau fascinante ca si problemele de matematica (pentru pasionatii de pe linia reala), iar a realiza analiza sintactica dintr-un text de Caragiale sau dintr-o piesa care apartinea genului dramatic putea deveni o adevarata provocare a mintii. Oricum "simpaticele teste" de la admitere de la Drept nu se sinchiseau sa nu faca uz din plin de ele.

Trecand peste aceasta lunga introducere, ajungem la chestiunea aflata pe tapet la zi. Si anul acesta, ca si in alti ani, si aceste teste nationale la limba romana aduc cu sine ambiguitati si duble interpretari. 

Exemplul:

"Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii."

Cu variantele de raspuns:

a. atributiva

b. subiectiva

c. predicativa

 Normal, spiritele s-au incins si in acest an intre doua variante discutabile "b" sau "c". Varianta Ministerului vine cu sustinerea subiectivei, dar si ultima poate sa apare in ecuatie.


Analiza e dupa cum urmeaza:


Ceea ce ma jeneaza/ este dificultatea rasfoirii./


Ceea ce ma jeneaza - este propozitia subordonata
este dificultatea rasfoirii - este propozitia prinicipala


Prin constrangerea subordonatei, de principiu pot sa apara doua posibilitati:

JENA este dificultatea rasfoirii. SI ATUNCI propozitia este SUBIECTIVA
Dificultatea rasfoirii este JENA / JENANTA. SI ATUNCI propozitia este PREDICATIVA.


Problema devine una de topica pana la urma urmei. La nivelul simtului comun si chiar si gramatical, iti pui intrebarea de ce sa schimbi topica in fraza? O lasi asa si atunci mergi pe subiectiva. 


Oricum, ideea este ca 60 de sutimi conteaza. Chiar coteaza si nu vad de ce trebuie sa ti le puna cineva sub semnul intrebarii in baza unei duble interpretari.

Oricum, dincolo de aceste considerente, cateva remarci generale se impun:

- Cred ca Ministerul ar trebui sa fie mai atent la subiectele de acest tip care au interpretari duble.
- Mi se par total stupide declaratiile elevilor care ies "si spun ca au facut tot" si se asteapta la note peste 9 (sau mai stiu eu cat), asta din cauza faptului ca astazi elevii nu mai stiu sa se autoevalueze.
- In sine, intregul subiect nu mi se pare dificil, dar nici total simplu (a fost provocator din punctul meu de vedere), oricum n-as putea spune inuman (depinde foarte mult de criteriile de evaluare mai ales la acele subiecte de creatie).
- Mi se par iar stupide declaratiile de tipul: "ma asteptam sa-mi cada fabula, basmul", sau mai stiu eu ce subiecte "de astea" care mi se par total "batucite" si care, la modul realist, sunt simple. "Ti-a cazut un roman?" Foarte bine. Pui mana pe carte si-l citesti. Dar intram aici, se pare, in acelasi deficit "al foilor multe" si neatractive.

In fine, una peste alta, pentru un elev total pasionat de un asemenea domeniu, subiectul a fost frumos, provocator, iti punea un pic mintea la contributie si putea fi rezolvat cu succes. Aceleasi reactii la cald cu aceiasi dezorientati din fiecare an ma cam "scarbesc", iar, la aflarea notelor, acelasi val  de contestatari majoritar fara fundament mai ca-mi face greata.

Tot respectul pentru cei care stiu. Problema e ca marea lor majoritate sunt in celalalt colt al ringului!

Sa-l Aparati pe Mihai!

Acestea erau vorbele de duh pe patul de duca ale autoarei Zoe Dumitrescu-Busulenga. Aceasta pare a fi mostenirea epigonilor de secol XXI. Ce rusine si ce chin! Ce rautate din partea "emo kids-ilor" (mai tineri sau mai batrani) carora le place sa denigreze ceea ce avem ca natie, ce avem ca valoare! Ce le mai trebuie lor astazi sa stie care e simbolistica florii albastre in versurile "de dulce stil clasic" ale lui Eminescu? Ce le mai trebuie lor sa stie care e fiorul transmis de romantismul german? Ce le mai trebuie lor sa stie de Schopenhauer? De ce sa mai vorbesti astazi sau chiar sa mai amintesti despre pasiunea implacabila a geniului rece care si-ar rupe aripile in fata lui Hyperion pentru o clipa muritoare?
Pare a fi o rusine emotiva azi sa mai citesti stihuri. Pare a fi degradant chiar daca versurile sunt ale insusi poetului Mihai Eminescu. Dar pentru a citi si pentru a intelege, trebuie sa ai un adevarat "talent" innascut sau creat si format. Sa vezi maiestria versului, alaturarea cuvintelor, muzicalitatea ritmului si a rimei nu e un lucru de prima mana. Citirea la a doua mana, la a treia iti poate revela ceea ce multi nu vad sau nu stiu sa vada.
Dupa cum spunea si marele critic George Calinescu, Eminescu este si va ramane " cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".
Astazi, pe 15 ianuarie, prefer sa fiu unul dintre modestii aparatori ai mostenirii sale. Atat astazi, atat maine cat si in viitor.

"El tremura ca alte dati
În codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri:

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."

Festivalul de Teatru EuroArt Iasi, editia 2010

Festivalul de Teatru „Euroart” revine cu a cincea ediţie

În ciuda crizei care zdrobeşte anumite proiecte culturale, cu riscul chiar de a se pierde iremediabil, Festivalul de Teatru „Euroart” se va produce la Iaşi şi în acest an, spre bucuria iubitorilor de artă

Potrivit organizatorilor, nici din această a cincea ediţie a festivalului, care va începe pe 16 mai, spectatorii nu vor fi vitregiţi de a urmări pe scenă nume mari ale teatrului românesc, printre care Luminiţa Gheorghiu, Emil Hossu, Adriana Trandafir sau Manuela Hărăbor, care vor fi cuprinşi în distribuţia unor piese puse în scenă de mari regizori, precum Radu Afrim, deţinător a două premii UNITER, sau Gelu Colceag, rectorul UNTC. „Dintre cele opt piese de teatru care vor fi cuprinse în această ediţie, două sunt premiere. Spre deosebire de ediţiile anterioare, în paralel cu aceste reprezentaţii, în festival mai sunt prinse şi alte acţiuni, printre care zece lansări de carte şi o expoziţie de caricatură. La toate spectacolele, biletele, care se vor vinde la preţul de 10 lei de persoană, vor avea loc”, a declarat Adi Afteni, directorul de festival.

Lângă Primărie, care a susţinut acest festival cu suma de 50.000 de lei, în acest s-a mai alăturat în sprijinirea acestui eveniment şi Ministerul Culturii, care a dat 50.000 de lei, bugetul total al acestei a cincea ediţii a festivalului fiind de 350.000 de lei. „Reprezentanţii Ministerului Culturii m-au desemnat să fac o selecţie riguroasă pentru ediţia 2010. A fost dificil, pentru că majoritatea teatrelor lucrează cu colaboratori. Noutatea pentru această ediţie este că avem două premiere în festival, ceea ce este un gest onorant”, a spus Dan Marius Zarafescu, selecţionerul festivalului. Acesta a fost susţinut şi de primarul Gheorghe Nichita, în opinia căruia „ieşenii nu pot fi vitregiţi de tradiţia unui astfel de festival, care trebuie încurajat indiferent de criză şi situaţia economică”. Cele opt reprezentaţii teatrale vor avea loc pe scena Casei de Cultură a Studenţilor şi la Ateneul Tătăraşi, în perioada 16-23 mai.

SURSA: EVENIMENTUL

Teatrul de comedie se muta la Iasi

Companii si trupe din toata tara vor urca pe scenele din capitala Moldovei în cadrul Festivalului EuroArt. Bugetul evenimentului care se va desfasura timp de o saptamana depaseste 300.000 de lei, banii fiind alocati în principal de Ministerul Culturii si Primarie.

Cea de-a IV-a editie a Festivalului de comedie EuroArt îsi deschide portile de maine. Iubitorii de teatru vor putea urmari opt piese ale trupelor din Bucuresti, Botosani, Targu Mures, Buzau si Braila.

„Selectia pieselor din festival a fost una dificila pentru ca majoritatea teatrelor din tara lucreaza cu foarte multi colaboratori si este mai greu sa aduci un asemenea spectacol. Mai mult, în aceeasi perioada, sunt festivaluri de teatru la Bucuresti si Buzau“, a spus Dan-Marius Zarafescu, selectioner al festivalului.

Teatru, caricaturi si carti

Printre piesele anuntate în program se numara „Te iubesc! Te iubesc?“, de Dumitru Solomon, în regia lui Chris Simion, dar si „Suflet. Puncte de veghere“, de Dimitrie Dinev, regizata de Radu Afrim. „Am încercat sa aduc spectacole reprezentative montate de regizori tineri, care promit, dar si ale unora cu experienta“, a afirmat selectionerul festivalului.

Organizatorii au anuntat si doua premiere, joi si vineri, ale teatrelor din Botosani si Bucuresti. Astfel, spectatorii vor putea urmari pentru prima data spectacolul Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botosani, „O noapte nebuna, nebuna“, în regia lui Alexandru Vasilache, dar si cel al Companiei de teatru D’AYA, „Ma mut la mama“, regizat de Gelu Colceag.

Editia din acest an a EuroArt aduce în prim-plan, pe langa spectacolele de teatru, si lansari de carte, dar si o expozitie de caricaturi. Biletele la spectacole s-au pus în vanzare deja la cele doua sali, Ateneul Tatarasi si Casa de Cultura a Studentilor, iar intrarea la fiecare reprezentatie este 10 lei.

Bugetul festivalului din acest an este de peste 300.000 de lei, din care 50.000 de lei sunt alocati de Ministerul Culturii, iar Primaria Iasi este dispusa sa aloce 150.000 de lei.

Programul Festivalului EuroArt

Duminica. „Niste fete“, în regia lui Cristi Juncu - Atenul Tatarasi;
Luni. „Te iubesc! Te iubesc?“, în regia lui Chris Simion - Casa de Cultura a Studentilor;
Marti. „Suflet. Puncte de veghere“, în regia lui Radu Afrim - Casa de Cultura a Studentilor;
Miercuri. „Sylvia“, în regia lui Alexandru Jitea - Atenul Tatarasi;
Joi. „O noapte nebuna, nebuna“, în regia lui Alexandru Vasilache - Casa de Cultura a Studentilor;
Vineri. „Ma mut la mama“, în regia lui Gelu Colceag - Casa Studentilor;
Sambata. „Insomniacii“, în regia lui Sorin Militaru - Casa de Cultura a Studentilor;
Duminica. „In piata Vladimir“, în regia lui Petru Hadarca - Casa de Cultura a Studentilor.

SURSA: BZI


Duminica incepe Festivalul de Teatru EuroArt

Festivalul de Teatru EuroArt incepe duminica si se va incheia pe data de 23 mai. Iesenii vor putea sa vada la lucru trupe foarte cunoscute, iar, ca o noutate, in acest an vor exista si citeva premiere in cadrul festivalului.

"Festivalul de Teatru va avea loc si in acest an, chiar daca este criza. Iasul este un oras cultural, iar proiectele culturale trebuie incurajate. Sustin in continuare viata culturala a Iasului", a declarat primarul Gheorghe Nichita. In cadrul festivalului vor avea loc si lansari de carte, dar si o expozitie de caricaturi. Toate spectacolele sint programate sa inceapa la ora 20.

Festivalul se va deschide duminica, 16 mai, la Ateneul Tatarasi, cu piesa "Niste fete" a Teatrului "George Ciprian" din Buzau. Luni, pe scena de la Casa Studentilor se va juca spectacolul Companiei de Teatru "D'AYA" din Bucuresti, "Te iubesc! Te iubesc?", in regia lui Chris Simion. Marti, tot la Casa Studentilor vor veni actorii Teatrului "Maria Filotti" din Braila. Ei vor prezenta piesa "Sufletul. Puncte de veghere", in regia lui Radu Afrim. Urmeaza apoi Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu" din Bucuresti, cu piesa "Sylvia". Spectacolul va avea loc la Ateneul Tatarasi.

Pe data de 20 mai va fi prima premiera, "O noapte nebuna, nebuna". Adaptarea dupa textul lui Ray Cooney va fi prezentata la Casa de Cultura a Studentilor de Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani. O alta premiera va avea loc joi. Compania de teatru "D'AYA", Teatrul Nottara si Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu" din Bucuresti vor prezenta piesa "Ma mut la mama". Iesenii o vor putea vedea in spectacolul regizat de Gelu Colceag pe actrita Adriana Trandafir.

Simbata, iesenii vor putea merge la spectacolul "Insomniacii",al Teatrului 47 din Tirgu Mures, la Casa de Cultura a Studentilor. Duminica, 23 mai, in ultima zi a festivalului, la Casa de Cultura a Studentilor se va juca piesa "In piata Vladimir" a Teatrului Nottara Bucuresti.

SURSA: NEWSIASI preluata de pe ZIARUL DE IASI

PS: Ii urez lui ADI AFTENI multa bafta si sa se bucure de un succes inzecit!

Primaria Iasi a initiat petitia: "24 Ianuarie - Sărbătoare naţională legală a României"

Destinatar: Cetatenii Romaniei

Curajul şi voinţa unei naţiuni nu au contat niciodată mai mult ca pe 24 ianuarie 1859. Hotărârea ieşenilor ca Alexandru Ioan Cuza să devină domn, a devenit voinţa unui popor.

Sacrificându-şi capitala, moldovenii au dat românilor o ţară. Au adus bucurie şi speranţă în inimile românilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina aflaţi încă la acea vreme sub stăpânire străină. Alături de fraţii lor munteni au dat românilor un singur domnitor, au dat românilor un nou destin, de popor unitar, care să ia frâiele istoriei în propriile mâini şi să facă mai apoi paşii fireşti spre Independenţă şi spre Marea Unire.

Semnarea acestui manifest vă aduce alături de cei care doresc recunoaşterea publică oficială şi legală a unui adevăr istoric de netăgăduit: România s-a nascut la Iaşi !

De aceea, propunem ca 24 ianuarie sa devina Sărbătoare naţională legală a României !


Voteaza aceasta initiativa aici:

www.petitieonline.ro

Promoveaza initiativa aici:

www.petitieonline.ro

Omnia mea mecum porto (Cicero)

Ma inspaimanta uneori gandul ca stim atat de putin, ca in sine cunoastem atat de putin, ca sunt atat de multe lucruri ascunse omenirii fara a fi clar elucidate. Fie ca vorbim despre misterul Triunghiului Bermudelor, despre modalitatea necunoscuta in care s-au construit piramidele, despre ciudateniile din Insula Pastelui, daca Atlantida a existat sau nu, sau unde a fost localizata cu exactitate, daca Iisus a existat, daca in acest moment cunoastem toate speciile de miriapode, vertebrate sau nevertebrate existente pe Pamant, despre teoriile Big Bang-ului sau despre temerile legate de teoria lui Darwin si implicatiile sociale, toate aceste aspecte si nu numai nasc incertitudini, polemici mai mult sau mai putin cu caracter stiintific. Valurile timpului trec insa si mereu apar schimbari care revolutioneaza teorii deja existente sau le dau peste cap pe cele incetatenite:



























"Leonardo da Vinci a pictat-o pe celebra Mona Lisa in mai multe variante, inclusiv una nud, anunta Discovery News. Noua pictura, descoperita dupa secole, o infatiseaza pe misterioasa femeie intr-o varianta inedita, iar asemanarile dintre cele doua portrete, acesta si cel clasic, sunt izbitoare.

Pictura a fost scoasa la lumina dintr-o colectie particulara, acolo unde a stat ascunsa de peste un secol. Expusa azi la Museo Ideale din Toscana, ea reprezinta o premiera pentru oamenii de cultura si dezvaluie aspecte inca necunoscute ale artei renumitului artist renascentist.

„Chiar daca pictura se numeste Mona Vanna, privirea frontala, pozitia mainilor, conceptul de spatiu si fundalul intunecat, toate duc cu gandul la tema iconografica a Mona Lisei”, afirma Alessandri Vezzosi, directorul muzeului din Toscana.Portretul a apartinut unchiului lui Napoleon, cardinalul Joseph Fesch (1763-1839) si a fost ascuns in peretele de lemn al bibliotecii personale a acestuia. De altfel, pictura a fost uitata in acest perete timp de peste un secol. O nota a vremii arata ca Fesch a achizionat „Portretul Mona Lisei, amanta lui Francis I, de Leonardo da Vinci” de la Rospigliosi, un influent membru al aristocratiei romane, si a ramas in posesia sa pana la moarte. Pictura a fost cumparata, se pare, de Napoleon al III-lea, pentru ca, in final, sa ajunga in muzeul particular al contelui Giuseppe Primoli, un descendent al lui Luciano Bonaparte, unul dintre fratii lui Napoleon.

Expertii cred ca da Vinci a realizat mai multe portrete nud, dar acestea nu au fost niciodata expuse fiind considerate ofensatoare. Este evident insa ca astfel de opere au inspirat si alti artisti, asa cum ar fi Rafaello, care in 1518 a realizat portretul nud al iubitei sale."

preluare de pe www.mediafax.ro

Zau ca mi se face greata!

M-am saturat de multitudinea stirilor care urmaresc pas cu pas, in stil parca de paparazzi, moartea, ingroparea, autopsia lui Michael Jackson. Bine, in ordinea logica a “mecanismelor” mortuare si de “imbalsamare”. Ce s-a isterizat asa presa? Ce nebunie pe oamenii aia electrizati, tampiti parca de atata suferinta? Ce de lacrimi varsate pentru un om cu care nu ai nici macar un grad de rudenie nici macar pe departe sau pe care nu l-ai vazut niciodata in carne si oase? Poate demonstrez un plus de insensibilitate in ceea ce spun sau poate ca nu stiu sa apreciez o valoare. Ca Michael Jackson a fost asa zisul “rege al muzicii pop”, nu o contest.
Poate ca am scris aceste randuri din cauza ca nu m-a atras in mod special muzica regelui desi mai ascult din cand in cand. Poate ca am scris aceste randuri din cauza dezacordului propriu fata de stilul sau de viata, de imaginea cantaretului.
In afara unui anumit tip de extravaganta, in afara unui corp uman ciopartit, colorat si recolorat, a unui nas adunat in batista, a unui aspect cadaveric uneori, nimic nu atrage atentia. Nimic natural in invelisul biologic al acestuia. Dar atragi atentia si prin frumusete, si prin naturalete, si prin lipsa lor. CTP spunea ca Michael era un fel de cyborg, un fel “om” intr-o lume virtuala. Foarte bine surprins acest aspect al vietii artistului.
Nu imi vin in minte decat aspecte grotesti – din punctul meu de vedere- cu defunctul balansandu-si deasupra unei balustrade, in fata unei alte multimi indobitocite parca, primul copil. Alt moment in care presa a transmis intregii lumi imagini parca rupte din Start Treck.
Imi vin in minte imagini surprinse la diferite evenimente mondene in care artistul isi facea aparitia cu tot felul de masti de protectie pe fata, prea sensibil, prea artificial pentru smogul londonez sau pentru soarele californian.
Ar spune poate fanii ca, vezi Doamne, a fost un adevarat sacrificiu uman sa ai puterea sa iti schimbi culoarea pielii, sa tragi un semnal de alarma asupra conditiei negrilor in societate, in general. Poate asa o fi dar, personal, nu vad intr-un asemenea comportament decat un anumit tip de excentricitate mediatizata.
O astfel de isterie a fost cand a murit printesa Diana dar ceea ce a facut aceasta in cadrul Casei Regale a Marii Britanii e de necomparat. Apoi parca nu am auzit atata valva in momentul in care a murit Luciano Pavarrotti, spre exemplu.
Nici macar nu ma intereseaza daca doctorul sau personal a fost gasit, daca a disparut sau nu, daca exista suspiciuni asupra dozei de medicamente luate sau administrate. Nici macar nu ma intereseaza daca familia decedatului vrea o noua autopsie. Mi se pare macabru, lugubru. Parca s-a uitat ca moartea, ca si nasterea sunt, cel putin in culturile europene, momente de intimitate, de tristete sau de bucurie, dupa caz. Oare ce ar putea sa mai urmeze? In direct autopsia. Poate se duce Dan Diaconescu sa filmeze “in exclusivitate”, episodul numarul doi dupa moartea lui Dolanescu. Sau, cine stie: impartirea cu pumni si urlete in familie a averii castigate si pierdute, a proprietatilor si castelelor artistului. Sau iesirile scandaloase ale sotiilor mai mult sau mai putin fidele care sa declare ca primii doi copii nu sunt de fapt ai cantaretului asteptand cu sufletul la gura un abonament international in emisiunea moderatoarei Oprah pe bani grei.
Mai lasati-ma, fratilor: presa, televiziuni ale lumii, paparazzi sau fani storsi de lacrimi, tavaliti si calcati in picioare unii de altii, albi sau negri, europeni sau hispanici sau de unde ati mai fi!

Cateva consideratii: Raiul Gainilor - Dan Lungu

Am citit acu vreo doi ani "Raiul Gainilor" a lui Dan Lungu. De fapt am luat cartea nu dupa mult timp dupa ce scriitorul a scos-o pe piata din curiozitatea de a vedea care este acea "ars poetica"(daca se poate spune asa)a lui Dan Lungu. Am avut ocazia si onoarea sa-l cunosc pe autor in ipostaza sociologului si nu am intrezarit niciun moment, la acea vreme, aceasta latura a sa.
Am citit "Raiul gainilor" cu insufletire mai ales ca am gasit in filele cartii "un alt stil". Din punctul meu de vedere, autorul impleteste intr-o maniera fireasca, ce "curge parca de la sine" analiza fina a observatorului cu descrierile fin elaborate care, mie, cel putin, imi aduc aminte de un anumit stil clasic balzacian. Limbajul personajelor e firesc. Simbolistica tuturor tablourilor se incadreaza intr-o epoca postdecembrista. Parca autorul ar avea ceva din generatia optzecistilor dar nu numai atat. Este remarcabil cum prozatorul reuseste sa prezinte lumea simpla, banalitatea ei, dar si formele pe care aceasta le ia "in ochii umanului". Este revigoranta prospetimea textului presarat inteligent cu o fina ironie. Un autor inedit greu de plasat intr-un stil anume. Intr-un cuvant, beletristica de buna calitate care merita a fi citita intr-un context in care azi multi se "intituleaza" prozatori fara a fi. Plecand de la "De ce iubim femeile" provocarea autorului: "Cum sa uiti o femeie" devine o lectura ce starneste curiozitatea oricarui "consumator de text."

Sic transit gloria...mundi?

Deseori urmaresc “Sinteza Zilei”. E o emisiune care dezbate “felii” din Romania noastra. Recunosc ca Ion Cristoiu dadea o nota aparte discursurilor celor prezenti. De multe ori, “maestrul” o spunea: “…ehe…voi sunteti mai tineri inca nu ati vazut cate am vazut si cate am trait eu…”
Saptamana trecuta, pare-mi-se, era prezent Florin Piersic (era sa zic Florin Ghetau). Tema era una incendiara pentru jurnalistii de duzina sau “de tonomat”(ca sa folosesc o expresie consacrata): marele actor ar fi colaborat cu securitatea, ar fi dus o scrisoare in Franta pe vremea fostului regim. In presa nationala aparuse un articol care relata toate aceste “evenimente” insa fara vreo baza documentara.
Actorul Florin Piersic era prezent in emisiune pentru a incerca sa explice romanilor ca a fost o victima a timpurilor trecute, ca tatal sau a fost inchis, ca a intrat la facultate datorita “umilelor” sale calitati.
Am urmarit emisiunea intrebandu-ma daca asa ceva ar putea sa fie posibil. Actorul era insotit de fiul sau, Florin Piersic Jr. si povestea, in limbajul sau emotionant si mucalit in acelasi timp, secvente din viata sa. Peisajul general al emisiunii era unul cu o incarcatura emotionala puternica si ma indoiesc ca nu ar fi fost cu adevarat sincer. Ma indoiesc ca Florin Piersic ar fi avut vreun amestec politic in vechiul regim si ma indoiesc ca Florin Piersic desfasoara activitati politice acum.
Nu inteleg insa, cum un jurnalist (al carui nume nici macar nu il mai retin) a putut sa scrie un articol pe baza unor povestioare auzite, probabil, la o halba de bere. Nu inteleg care a fost miza.
Spuneam intr-o alta postare a mea ca nu stim sa ne respectam valorile. Ma gandeam cam care ar fi diferenta (calitativ vorbind) dintre filmele western cu John Wayne si aventurile lui Margelatu? Probabil ca niciuna: ambele sunt la fel de bune, cu simpla mentiune ca distanta fata de Hollywood este mult mai mare.

Sic transit gloria...

Am cumparat acum cateva zile cartea Sic transit gloria ...Cronica subiectiva a unui cincinal in trei ani si jumatate a lui Adrian Cioroianu. Sper sa am timp sa o citesc cel putin peste vreo saptamana. Cateva randuri ale autorului mi-au atras atentia:
"Nu cred sa mai existe-in jurul nostru sau pe o raza reperabila-un popor care sa uite atat de repede. De multe ori, aceasta uitare are un rol curativ. Romanul nu iarta-ci doar uita. Alteori, uitarea strica si duce la impresia demoralizanta ca, noi, romanii, suntem prea des tentati sa ne luam istoria de la inceput. Este motivul pentru care (...) spun ca glorii s-au consumat aproape simultan cu evenimentele. (...) Este mai curand semnul ca suntem un popor suficient de tanar incat sa amanam tinerea de minte pentru mai tarziu, Si, pana atunci, inca putem gresi." (Adrian Cioroianu).
Suntem cu adevarat un popor balcanic in toate sensurile cuvantului, cel peiorativ, implicit. De cate ori nu am uitat care ne sunt valorile, care ne sunt originile si care ne este drumul. Ne place de multe ori sa spunem ca ne-am situat intre marile imperii ale lumii (otoman, habsburgic, tarist, roman, titulaturi din perioade de timp diferite) si am fost obligati sa uitam. Fortati. Mai mult cred ca sunt lamentatii.
Astazi, partidele uita care le este istoria, uita care le sunt valorile. Astazi, uitam ca suntem in UE si parca elanul integrarii s-a pervertit intr-o autosatisfacere si automultumire mioritica. Discursurile politicienilor nostri folosesc termeni precum "europenism", "euroregiune", "fonduri structurale", "dezvoltare durabila" in baza unei logici a unui vocabular spoit, a unui altfel de limbaj de lemn.
Tindem sa repetam guvernarile "de uniune nationala" si sa concentram puterea chiar daca tendinta generala este inversa intr-o democratie sanatoasa.
Putem inca gresi? As tinde sa cred ca nu. Pana cand sa mai uitam de marirea salariilor profesorilor, de marirea pensiilor, de atragerea fondurilor nerambursabile, de monitorizarile europene pe justitie, de cei 6% din PIB pentru invatamant cheltuiti inteligent?
In sine, cartea mi-a starnit interesul. Vreau sa vad ce poate sa scrie un ministru de externe care a facut o serie de gafe memorabile in plan extern. Ministrul-gafa. I-am putea spune asa. Daca nu, sigur l-am fi uitat. Vorba autorului: uneori uitarea are un rol curativ.