Am trait ieri o adevarata “love story”

M-am trezit ieri de dimineata cu constiinciozitatea omului care vrea sa plece la drum “cand se crapa de ziua” pentru a-si rezolva treburile de pe agenda personala zilnica. Mi-era absolut necesara o anumita hartie pe care sa o prezint la una dintre institutiile administratiei locale ca de acolo sa iau o alta. Am obtinut stampila si hartia numarul unu fara greutate si apoi am plecat spre primul ghiseu al Regiei. Cand am ajuns am prezentat respectuos actele dar persoana din fata mea parca se trezise cu fata la perna. M-a luat foarte tare cu un ton rastit desi nu imi aduc aminte sa mai fi interactionat in vreun fel sau vreodata cu doamna respectiva. Imi spune suierand printre dinti ca hartoaga mea n-are stampila buna si ca "daca e copie Xerox" si ”incerc sa fentez sistemul.” Incerc sa-i explic acestei doamne de "low level" a administratiei ca nu am niciun interes in a face asa ceva dar parca vorbele mele treceau pe langa urechile dumneaei. Pastrandu-mi maximul de calm, am luat hartia si m-am intors in cadrul primei institutii sa vad ce pot face cu stampila buclucasa. Am indeplinit aceste noi doleante ale functionarei si m-am intors la alt ghiseu sa vad acum ce se va mai poate intampla. Aceasta noua doamna imi spune ca i se termina tura si ca nu ma poate ajuta dar ca nu era absolut nicio problema cu stampila in starea initiala. Ma indeamna sa ma intorc la prima doamna functionara si sa-i povestesc cele spuse de dumneaei. Mai strabat o bucata de oras si ma intorc la acea doamna de low level. Ii explic inca o data despre cele intamplate anterior, dar parca vorbele mele nu se traduceau inca in limba oficiala a statului nostru. Doamna nu intelegea nimic. Ii spun ca am sa sun la sediul mare al Regiei. “N-am decat”. Asta a fost raspunsul primit. Asadar, sun la regie iar de la celalalt capat al firului imi raspunde o voce suava careia ii detaliez inca o data problema mea. Imi spune ca ar trebui sa trec pe la ei sa ne vedem in ochi. Ma urc rapid intr-un taxi si ma duc la sediu. La intrare cer respectuos unor portari foarte flegmatici ca vreau sa ajung la secretariatul institutiei publice. Zambesc politicos la primirea indrumarilor si urc la al doilea etaj spre secretariat. Strabat un hol destul de lung si de intunecat uitandu-ma cu ochii pe pereti cand pe o parte cand pe alta ca sa vad placuta salvatoare. “Secretariat” , pe ultima usa a holului. Bat si intru. O multitudine de birouri la care nu era nimeni in acel moment al zilei. Ma uit in stanga, in dreapta. Nimic. Avansez in incapere si dau de o usa deschisa. "Director Economic." Intru si dau peste o doamna cel putin simpatica. Dupa politetile de rigoare imi expun a nu stiu cata oara problema. Doamna in cauza imi cere a nu stiu cata oara hartia cu pricina. Ridica receptorul, da un telefon, povesteste nu stiu cui cele intamplate. Spune ca stampila e buna dar mai adauga ceva in genul ca nu stie care sunt exact prevederile legii. Cu un grad de intrigare ii spun ca proiectul legislativ a trecut prin Consiliul Local si ca mai stiu ca in cadrul regiei dumnealor a fost o ultima sedinta in care in cadrul secretariatului general s-a discutat si “problema stampilei”. Auzind cele spuse de mine desi, anterior imi spusese ceva in genul “nu se poate, nu se stie, nu se vede, nu se simte…….”, mai da un telefon. Revine in discutia cea noua la ideea stampilei. Ma uit la distinsa doamna si nu reusesc decat sa mai adaug decat urmatoarele: “Situatia devine de-a dreptul penibila.” Mai am un schimb de priviri cu doamna in cauza care imi spune ca, totusi, lucrurile sunt rezolvabile dar trebuie sa merg la doamna Inginer M. Imi spune ca nu e vina ei, de parca asa se punea problema si ma indruma respectuos spre cladirea de vis-à-vis unde doamna M. isi are biroul. Coborand scarile, imi aud numele rostit de portar si un receptor trantit. Probabil ca era vreun telefon “de informare” sau poate ca la nivelul institutiei exista vreun regulament de ordine interioara prin care pazitorii trebuie sa ofere informatii la fiecare minut despre cei care intra in cladire. Ies si dau pana la urma de biroul celeilalte doamne. Imi re-expun problema in fata unui birou dincolo de care o persoana ma privea cu niste ochi neincrezatori de parca eram pe punctul de a da o spargere la Banca Romana. Imi spune ca mai sunt cazuri, ca de ce vin acum. Ii explic simplu ca acum am nevoie si nu ma intereseaza ce au facut altii. Usor ironica ii mai spun ca ar trebui sa vada cazurile individual si sa nu mai generalizeze. Cred ca nu imi intelege ironia caci de langa biroul dumneaei un domn intervine si imi repeta aceleasi vorbe auzite si din gura doamnei directoare: “Nu este vina noastra.” ”Institutia respecta clientii,” adauga el. “E bine sa o si dovediti”, adaug eu. Trezita ca din somn, doamna prinde sensul vorbelor mele si mai da vreo doua telefoane. In finalul discutiilor telefonice imi spune ca totul este in regula. Isi cere scuze si, "pentru a se revansa",spune ea, mai da un telefon doamnei de “low level” pentru a o anunta ca “nu este nicio problema”. Isi cere inca o data scuze, adaugand ca nu e vina institutiei. Nici vina mea nu era. Plec nu inainte de a schimba cu interlocutorii mei cele mai calde urari de bine pentru acea zi care trecuse pe jumatate pentru mine purtandu-ma prin tot orasul. Ajung, in fine, la doamna “ de low level” care, cu o atitudine schimbata” imi spune ca a sunat-o “sefa” si a informat-o si ca nu e nevoie sa mai stau la rand. Cu un zambet ironic-amar, i-am spus ca ii multumesc pentru grija pe care mi-o poarta. Primesc ceea ce imi doream de cateva ore bune si plec sa-mi continuu treburile pe acea zi. Probabil ca daca acea stampila ar fi fost pusa cum trebuie pe un VOTAT, altfel ar fi stat lucrurile. Asa, ca muritor de rand, a trebuit sa survolez apropape toate nivelurile administrative pentru o amarata de hartie.