Angajat de criza

M-am saturat sa tot aud de criza. "Criza in sus", "criza in jos". Colajul face parte din categoria "revolta maselor".

Ei cu Ei, Noi cu Voi

Ma uitam aseara mai printre gene la Sinteza Zilei. Printre invitati si domnul Ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Se discuta despre urmarile intalnirilor bilaterale dintre Romania si Italia pe tema romanilor din Italia. Printre altele, se spunea ca ministrii de externe au hotarat ca e necesara o strategie comuna pentru felul in care vor fi integrati romanii care au savarsit tot felul de “faradelegi” in Italia. Adica sa se dea eventual o setinta judecatoreasca comuna discutata anterior si apoi persoanele in cauza sa fie aduse in tara pentru a fi inchise. Personal, nu vad acest demers decat in termeni de cheltuieli publice. Adica de ce sa fie adusi infractorii (romani fiind chiar) in tara? Pentru ce sa platesc eu, ca cetatean al acestei tari, prin taxe si impozite, “cazarea la mititica” pentru cei care fura, omoara sau mai stiu ce fac prin Italia? De ce nu isi asuma statul italian aceasta cheltuiala? Ca si italian, ca si roman fiecare dintre acestia sunt cetateni ai Uniunii Europene si recunosc primeitatea dreptului comunitar. Dreptul oricarui stat membru al Uniunii Europene e aplicabil fiecarui cetatean comunitar. Ca roman cu acte in regula in Italia, fiecare trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi si sa aiba aceleasi responsabilitati si aceleasi obligatii in baza sistemului de drept italian. Studiind in mare spetele de la Curtea de la Haga se pot observa atatea cazuri in care cetateni ai Frantei (spre exemplu) preferau sa mearga in alte state ale Uniunii pentru a-si desfasura procesele de divort pentru simplul fapt ca legea era mai permisiva si puteau obtine tot felul de compensatii banesti. Daca romanii plecati in Italia s-au adaptat unui altfel de sistem institutional atunci sa aiba si drepturile si obligatiile aferente. Mai mult, nu vad nicio problema din partea statului italian in a le da aceste drepturi pentru ca ulterior sa aiba si legitimitatea de a aduce in discutie problema obligatiilor. Situatia actuala mi se pare a fi total pe dos. Dar poate ca in baza unui sistem juridic cu probleme, a unor probleme legate de gradul de integrare a imigrantilor, Italia isi permite “sa faca scandal mediatic”, sa aduca pe scena in lumina reflectoarelor “galagioase” opinii ale partidului fascist. Nu spun ca Romania nu trebuia sa nu aiba nicio pozitie diplomatica fata de situatia romanilor dar si masura unor politici imigrationiste mult mai putin permisive sunt forme de protectie a statului italian in speta mai ales atunci cand nu ai nevoie de forta de munca din exterior si la un anumit nivel de remuneratie. Nu mi se pare deloc acest demers unul “de pasare a responsabilitatii” din contra de asumare, eventual. Nu spun ca romanii sunt “scuzabili” dar, in astfel de situatii nici nu poti sa pui etichete si nici sa generalizezi. Oricum cele vreo 300 de cazuri despre care vorbea domnul ministru nu vor rezolva o problema mult mai veche care tine si de diferentele si apropierile civilizationale, de atitudini si valori autohtone. Ma indoiesc ca se va rezolva ceva de facto, dar, pana una alta, ma bucur ca am vazut cel putin o pozitie ministeriabila demna la nivelul Guvernului, pozitie care e data insa de personalitatea si de gradul de competenta individuala a domnului Cristian Diaconescu de capacitatea stricta de a interioriza regulile diplomatiei dincolo de “reverente prezidentiale prost plasate”.

"Politichia, bat-o vina!"

Din interes profesional, citesc de dimineata tot felul de informatii, texte, articole mai mult sau mai putin acreditate despre situatia politica a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (voi folosi pe scurt titulatura de Anglia cu limitele de rigoare). Dincolo de cateva statistici extrem de interesante privind calitatea vietii, valorile, raportarea fata de imigranti(ca tot e la moda) ale electoratului englezesc, gasesc tot felul de legitimari ale pierderii alegerilor locale de catre Laburisti in mai 2008. Plecand de la ceea ce inseamna sistemul majoritar cu un singur tur de scrutin in care “the winner takes it all”, gasesc o idee care imi atrage atentia la o prima vedere si ma face sa trag tot felul de concluzii avand in spate demersuri comparative, dar cu un iz “ludico-jurnalistic”.
Asadar, gasesc o stire in care se spune rezultatele alegerilor locale din Anglia si Tara Galilor au indicat cele mai slabe cote din ultimii 40 de ani pentru Laburisti implicit pentru premierul in functie Gordon Brown. Mai mult, Laburistii au pierdut vreo 300 de primarii, implicit pe cea a Londrei, unde Conservatorii reprezentati de Ken Livingstone l-au detronat dupa doua mandate pe veteranul Boris Johnson (laburist de apartenenta). Dincolo de acest background al decaderii Laburistilor, se mai spune ca noul primar al Londrei este un fost jurnalist poreclit “Bufonul”. Nu am informatii legate de povestea care inveleste acest “nume” si de felul in care i s-a atribuit. Interesant e faptul ca nici “ai nostri” nu se dezmint. Cum nu putem fi mai prejos, orice strategie de politica poate fi copiata. Observ asadar si in campul politicii romanesti un adevarat “orgoliu starnit” cand vine vorba de “etichete si de preturi”. A fi “Zeus”, “Marinaru’”, “Trubadurul”, “Buldogul”, “Cel Puternic”, “Spagarul”, “Corleonele”, “Nasul”, “Gheorghe Pix”, “Baronul” sau mai stiu eu cine e un adevarat statut de interiorizat si interiorizabil. Nu poti sa te simti mai mandru ca politician atunci cand ti se spune asa si chiar asa si esti. De fapt, schimband unghiul de vedere, probabil ca e unul dintre putinele aspecte in care politicienii sunt sinceri si se identifica cu realitatea.
Ce-i drept, ca tot vorbim de o lege de tipul “copy/paste”, nu am auzit cazuri de jurnalisti care sa fie primari. Pare-mi-se ca la alegerile locale din vara era un tinerel din Vaslui care avea o asemenea formatie profesionala dar care, pare-mi-se era interesat de Consiliul Judetean. Oricum, in bazele legii anterior mentionate, nu pot decat sa ma astept in viitor si la asemenea candidaturi. Cum ar fi sa-l vad pe Florin Ghetau in postura candidatului la Primaria Iasi? Sau pe Stefan Susai? Nu am nimic cu cei doi jurnalisti ieseni, din contra si tocmai de aceea am ales sa dau aceste exemple. Pana una alta, astept ca si domeniul politicii sa se profesionalizeze mai mult. Dar cum “la case mai mari se poate”, de ce nu si la noi?

Tudor Gheorghe - Au innebunit salcamii

In asteptarea Primaverii, o piesa cu un pronuntat caracter autohton si cu un interpret pe masura.

MINISONDAJ DE OPINIE: Cum ati caracteriza activitatea INSOMAR?

Am incheiat cel de-al doilea minisondaj de pe blog. Frumos lucrate, rezultatele ar arata cam asa:














Observ din partea unei parti din mass-media, din partea unor oameni politici de nivel national si local un oarecare grad de neincredere si de discreditare a unor institute mari de cercetare si a ceea ce inseamna cercetare sociologica in domeniul social, politic, implicit.
Nimic mai gresit din acest punct de vedere. Intre un articol foarte bine scris si un sondaj de opinie realizat in baza tuturor normelor metodologice nu exista nicio diferenta.
Este cat se poate de naiva viziunea conform careia institutele de sondare a opiniei publice ar fi niste Mefistofeli, ca sa ma exprim cat se poate de plastic. Precum in orice alt domeniu, calitatea este una dintre conditiile rezistentei de piata. A oferi informatii si cifre care sa fie “felii” de realitate (bineinteles cu marja de eroare statistica extrem de usor calculabila) beneficiarului cercetarii nu inseamna altceva decat a-ti garanta calitatea si onestitatea serviciilor oferite si a-ti asigura continuitatea proiectelor.
Poate ca “greaua mostenire” pe care trebuie sa o poarte acest domeniu este aceea de a intra intr-un anumit tip de contact prea direct cu domeniul politicii (inteles in sensul cel mai larg cu putinta) si de a oferi “garantii de viitor” pentru politicienii care, in definitiv, prefera “statistici bune” pentru ei. Cum, ca orice alt domeniu si stiinta, si cercetarea sociologica nu isi permite sa intre pe terenul speculatiilor, politicienilor nu le ramane altceva de facut sa-si permita a fi “declarativi” si fata de acest domeniu. Altfel spus, asa cum presa poate fi “de tonomat” prin actiuni de discreditare, la fel, si institutele de sondare “pot fi de tonomat”.
Care ar putea fi cauza unui asemenea demers? Cel putin din punctul meu de vedere, dorinta de limitare a unor opinii si curente de idei din partea mediului politic, fie ca ma raportez la mass-media sau la agentii societatii civile, incluzand aici institutele de sondare a opiniei publice. Cum insa tuturor ne place sa discutam despre principiile clasice ale democratiei (libertate de exprimare, libertate de informare), nu pot decat sa consider ca acesti agenti anterior mentionati ne dau acesta “garantie” si acest drept.

“Societatea retro” ?

Aud o stire care mi se pare de-a dreptul “draguta”, ca sa ma exprim in limbajul lui Mircea Badea (un personaj extrem de placut si de relaxant de felul lui, mai ales cand nu exagereaza prea mult). Zice presa ca “uninominalizatii” parlamentari primesc prin bunavointa domnului ministru Pogea cate 70 000 de euro pentru a-si onora promisiunile din campanie. Ce te faci, insa, cand ai promis de mai mult de 70 000 de euro? Trecand peste acest aspect, altceva e mai simpatic. Se mai zice ca marea lor majoritate a alesilor nostri si-au descoperit veleitatile spirituale si spiritualizate si au facut donatiile in bani catre Biserica. Inteleg ca suntem o tara cu o puternica traditie crestin-ortodoxa, ca Biserica este si in acest moment in topul institutiilor in care romanii au cea mai multa incredere (desi, cred ca aceasta tenta e una “de refugiu”, neavand alternativa).
Nu pot insa sa inteleg de ce aceste donatii au fost facute strict catre Biserica cand mai sunt atatea spitale, scoli, adaposturi pentru batrani sau pentru copii ai strazilor care au nevoie de finantari pentru diferite utilitati. Ce imi poate garanta mie ca acesti bani donati Bisericii vor fi folositi ulterior in scopuri caritabile? Nimic, dar absolut nimic. A construi noi lacasuri de cult nu inseamna, cel putin pentru mine, a face ceva in acest scop anterior mentionat. Citeam saptamana trecuta, cred, in presa locala ca Mitropolia sustine construirea nu stiu carui adapost sau asa ceva. Sau nu am informatii de profil, sau aceasta e prima actiune de acest tip pe care o aud in aceasta sfera. Oricum noi nu avem inradacinata in mentalul comun ideea de “comunitate”, de actiuni desfasurabile in cadrul comunitatii, de rolul pe care Biserica ar trebui sa-l aiba in cadrul lor. Avem ce-i drept anumite sarbatori crestine cand mase de oameni asteapta in frig sau in ploaie sa atinga moaste in speranta “unui mai bine”. Desi, personal, nu pot sa inteleg un astfel de comportament, nu pot decat sa respect alegerea celui de langa mine si sa incerc sa nu ii incalc sfera propriei libertati, cum ar spune Mill, unul dintre fondatorii liberalismului. Nu incerc sa declar vreo linie ateista, dar nici nu pot sa inteleg “stralucirea” vesmantului bisericesc, felul in care Biserica isi minimizeaza rolul administrativ-institutional dincolo de latura sa spirituala. Nu vad credinta decat ca pe o traire si o atitudine mult prea intima in contrast total cu “afisari publice”.
Privind situatia mai pragmatic, inmultind cu aproximatie cei 70 000 de euro cu un numar de aproximativ 300 de persoane (desi nu acesta e numarul real si fix al parlamentarilor) ar insemna 21 de milioane de euro. Plecand de la simplele calcule facute de unii specialisti cum ca un kilometru de drum se face cam cu o suma ce bate undeva in jurul unui milliard, adica vreo 21 de mii de euro, s-ar fi putut construi cu aproximatie vreo mie de km de drumuri. Normal ca exemplul are un caracter simplificat dar rolul lui se inscrie in cadrul a ceea ce am putea numi lista de prioritati.
Sa-mi fie iertata lipsa de spiritualitate si spiritualizare din aceasta zi, dar, parca ar trebui ca lucrurile sa mai stea si altfel atunci cand aducem in galeria institutiilor si Biserica.

Am trait ieri o adevarata “love story”

M-am trezit ieri de dimineata cu constiinciozitatea omului care vrea sa plece la drum “cand se crapa de ziua” pentru a-si rezolva treburile de pe agenda personala zilnica. Mi-era absolut necesara o anumita hartie pe care sa o prezint la una dintre institutiile administratiei locale ca de acolo sa iau o alta. Am obtinut stampila si hartia numarul unu fara greutate si apoi am plecat spre primul ghiseu al Regiei. Cand am ajuns am prezentat respectuos actele dar persoana din fata mea parca se trezise cu fata la perna. M-a luat foarte tare cu un ton rastit desi nu imi aduc aminte sa mai fi interactionat in vreun fel sau vreodata cu doamna respectiva. Imi spune suierand printre dinti ca hartoaga mea n-are stampila buna si ca "daca e copie Xerox" si ”incerc sa fentez sistemul.” Incerc sa-i explic acestei doamne de "low level" a administratiei ca nu am niciun interes in a face asa ceva dar parca vorbele mele treceau pe langa urechile dumneaei. Pastrandu-mi maximul de calm, am luat hartia si m-am intors in cadrul primei institutii sa vad ce pot face cu stampila buclucasa. Am indeplinit aceste noi doleante ale functionarei si m-am intors la alt ghiseu sa vad acum ce se va mai poate intampla. Aceasta noua doamna imi spune ca i se termina tura si ca nu ma poate ajuta dar ca nu era absolut nicio problema cu stampila in starea initiala. Ma indeamna sa ma intorc la prima doamna functionara si sa-i povestesc cele spuse de dumneaei. Mai strabat o bucata de oras si ma intorc la acea doamna de low level. Ii explic inca o data despre cele intamplate anterior, dar parca vorbele mele nu se traduceau inca in limba oficiala a statului nostru. Doamna nu intelegea nimic. Ii spun ca am sa sun la sediul mare al Regiei. “N-am decat”. Asta a fost raspunsul primit. Asadar, sun la regie iar de la celalalt capat al firului imi raspunde o voce suava careia ii detaliez inca o data problema mea. Imi spune ca ar trebui sa trec pe la ei sa ne vedem in ochi. Ma urc rapid intr-un taxi si ma duc la sediu. La intrare cer respectuos unor portari foarte flegmatici ca vreau sa ajung la secretariatul institutiei publice. Zambesc politicos la primirea indrumarilor si urc la al doilea etaj spre secretariat. Strabat un hol destul de lung si de intunecat uitandu-ma cu ochii pe pereti cand pe o parte cand pe alta ca sa vad placuta salvatoare. “Secretariat” , pe ultima usa a holului. Bat si intru. O multitudine de birouri la care nu era nimeni in acel moment al zilei. Ma uit in stanga, in dreapta. Nimic. Avansez in incapere si dau de o usa deschisa. "Director Economic." Intru si dau peste o doamna cel putin simpatica. Dupa politetile de rigoare imi expun a nu stiu cata oara problema. Doamna in cauza imi cere a nu stiu cata oara hartia cu pricina. Ridica receptorul, da un telefon, povesteste nu stiu cui cele intamplate. Spune ca stampila e buna dar mai adauga ceva in genul ca nu stie care sunt exact prevederile legii. Cu un grad de intrigare ii spun ca proiectul legislativ a trecut prin Consiliul Local si ca mai stiu ca in cadrul regiei dumnealor a fost o ultima sedinta in care in cadrul secretariatului general s-a discutat si “problema stampilei”. Auzind cele spuse de mine desi, anterior imi spusese ceva in genul “nu se poate, nu se stie, nu se vede, nu se simte…….”, mai da un telefon. Revine in discutia cea noua la ideea stampilei. Ma uit la distinsa doamna si nu reusesc decat sa mai adaug decat urmatoarele: “Situatia devine de-a dreptul penibila.” Mai am un schimb de priviri cu doamna in cauza care imi spune ca, totusi, lucrurile sunt rezolvabile dar trebuie sa merg la doamna Inginer M. Imi spune ca nu e vina ei, de parca asa se punea problema si ma indruma respectuos spre cladirea de vis-à-vis unde doamna M. isi are biroul. Coborand scarile, imi aud numele rostit de portar si un receptor trantit. Probabil ca era vreun telefon “de informare” sau poate ca la nivelul institutiei exista vreun regulament de ordine interioara prin care pazitorii trebuie sa ofere informatii la fiecare minut despre cei care intra in cladire. Ies si dau pana la urma de biroul celeilalte doamne. Imi re-expun problema in fata unui birou dincolo de care o persoana ma privea cu niste ochi neincrezatori de parca eram pe punctul de a da o spargere la Banca Romana. Imi spune ca mai sunt cazuri, ca de ce vin acum. Ii explic simplu ca acum am nevoie si nu ma intereseaza ce au facut altii. Usor ironica ii mai spun ca ar trebui sa vada cazurile individual si sa nu mai generalizeze. Cred ca nu imi intelege ironia caci de langa biroul dumneaei un domn intervine si imi repeta aceleasi vorbe auzite si din gura doamnei directoare: “Nu este vina noastra.” ”Institutia respecta clientii,” adauga el. “E bine sa o si dovediti”, adaug eu. Trezita ca din somn, doamna prinde sensul vorbelor mele si mai da vreo doua telefoane. In finalul discutiilor telefonice imi spune ca totul este in regula. Isi cere scuze si, "pentru a se revansa",spune ea, mai da un telefon doamnei de “low level” pentru a o anunta ca “nu este nicio problema”. Isi cere inca o data scuze, adaugand ca nu e vina institutiei. Nici vina mea nu era. Plec nu inainte de a schimba cu interlocutorii mei cele mai calde urari de bine pentru acea zi care trecuse pe jumatate pentru mine purtandu-ma prin tot orasul. Ajung, in fine, la doamna “ de low level” care, cu o atitudine schimbata” imi spune ca a sunat-o “sefa” si a informat-o si ca nu e nevoie sa mai stau la rand. Cu un zambet ironic-amar, i-am spus ca ii multumesc pentru grija pe care mi-o poarta. Primesc ceea ce imi doream de cateva ore bune si plec sa-mi continuu treburile pe acea zi. Probabil ca daca acea stampila ar fi fost pusa cum trebuie pe un VOTAT, altfel ar fi stat lucrurile. Asa, ca muritor de rand, a trebuit sa survolez apropape toate nivelurile administrative pentru o amarata de hartie.

NOTA BENE: Votat!

Ma bucur enorm ca in ultimii vreo doi ani am putut sa-mi exercit dreptul sfant, cetatenesc de a vota cu forta pumnului strans pe stampila imbibata in tusul albastru zemos precum in reclama aia de la Peroni. Traiesc de pe acum vii emotii la gandul ca anul acesta voi mai pasi de doua-trei ori pe taramul initiatic al sectiei de votare. Astept cu nerabdare ziua cea mare cand voi merge sa-mi deleg reprezentantii in Parlamentul european, cand il voi vota pe EL, Presedintele Romaniei, cand, eventual, ii voi da, prin forta discernamantului propriu, puterea "unui big brother" autohton, desavarsit.




















Imaginea este un colaj si are rolul de a promova votul responsabil.

Ikebana - un cadou "dincolo de moda" de Valentine's Day

Ikebana este o tehnică artistică de aranjare a florilor(în vase) după anumite principii, arta aranjamentele florale în stil japonez, arta tablourilor vii.Aranjamentele Ikebana au apărut în secolul al VI-lea, şi au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia. Treptat, ele au început să facă parte din viaţa de zi cu zi a locuitorilor din aceasta parte a globului. Ocupând un loc de seamă în altarul familiei din fiecare casă, aranjamentul beneficia de acelaşi respect acordat lui Budha.

Un samurai putea să fie preocupat de acţiunile sale mai mult decât orice dar în acelaşi timp putea găsi o mare satisfacţie şi linişte sufletească privind o modestă floare, într-un tot atât de modest vas. Concepţia care-l ajuta pe vechiul samurai să îmbine viaţa de războinic, tumultoasă şi aspră, cu celelalte preocupări, îl ajută pe japonezul de azi să se adapteze trepidantei vieţi moderne să muncească într-un ritm fascinant, dar să poată rămâne netulburat şi liniştit ore în şir în faţa frumuseţilor naturii, a unui aranjament floral sau a unei ceşti cu ceai.

În gramatica japoneză ikeru provine de la verbul "a trăi", şi semnifică "a face pe cineva să trăiască", iar bana provine de la cuvântul "hana"', care înseamnă "floare".Ikebana este concretizarea cea mai reprezentativă a cultului pentru frumos prezent de-a lungul istoriei în universul spiritual japonez. S-a conformat întotdeauna, faţă de celelalte arte, şi pretutindeni situaţiilor noi impuse de evoluţia simţului estetic al japonezilor. Ikebana este aducerea vieţii vegetale la dimensiunile unei încăperi, unei vaze. Elementele florale dintr-un aranjament sunt puse în vază cu intenţia transpunerii lor într-o nouă viaţă, încercându-se recrearea universului lor natural.

Aranjarea florilor este o expresie a vitalităţii, a competiţiei neîntrerupte dintre viaţă şi moarte, o artă încărcată de simboluri care a devenit o parte indispensabilă a interioarelor japoneze. Plăcerea pentru aranjarea florilor caută să exprime pacea sufletească, echilibrul din natură şi al naturii cu omul. În aranjamentul florilor se urmăresc câteva reguli specifice şi necesare cum ar fi forma imperfectă, neregularitatea, înfăţişarea simplă, săracă, dar în acelaşi timp delicată şi fragilă.

Evrika!

Vorba cronicarului:"Nori negri se abateau asupra tarii noastre..."

Iata viitorul "inimos" al tarisoarei noastre cu buget "pe rol", dar cu Ministru al Apararii "stabil si stabilizat", cu ceva contributii de 500% in plus la visteria cu nevoi transilvanene a cabinetului lui Boc, dar cu "profesionalitatea" gastii lui Catalin Baba(ce-i drept nedemonstrata inca), cu un raport european pe justitie de avertizare, dar nu atat de prost ca al Bulgariei...

Van Gogh

Alea iacta est

Am urmarit ceremonia de investitura a noului ministru al Administratiei si Internelor. Mai interesant a fost, insa, discursul presedintelui. Prima fraza a sa a fost o negatie. A spus presedintele, parafrazand, ca in baza ultimelor analize sociologice, este “facut responsabil” de electorat pentru alianta actuala intre PSD si PD-L si pentru guvernul actual. Basescu a adaugat raspicat ca “nu este tatal” aliantei ci marul adamic e la presedintii celor doua partide aliate. Trecand peste simpla observatie ca niciun discurs politic nu se construieste debutand cu negatii, pozitia lui Basescu pare sa exprime forta mascata de o vadita ingrijorare. Probabil ca sondajele aparute in ultima vreme au fost un semnal de alarma pentru “jucator”. Probabil ca unele barci s-au mai inecat si cota procentelor a mai scazut. Pasarea mingii in terenul lui Geoana si a lui Boc cu atata nonsalanta dincolo de ceea ce exprima oamenii sondati, pare un gest de grosolanie politica din partea presedintelui. Ca strategie politica, insa, momentul ales de Basescu pentru a-l pune pe pozitia numarul doi pe Mircea Geoana a fost unul stralucitor.
Per ansamblu, insa, o alta negatie a lui Basescu privind motivatia discursului adoptat care nu ar avea nicio legatura cu faptul ca urmeaza un an electoral, a fost umbrita de apelul facut catre UDMR intr-un mod indirect. Ce concluzie se poate trage in momentul in care presedintele cere in mod public guvernului (indirect un fel de ordin la adresa lui Boc) sa aiba grija de minoritatea maghiara (nu si de altele)? Ce concluzie se poate trage in momentul in care Basescu le-a spus “baietilor” din judetele majoritat maghiare ca nu i-a uitat chiar daca se afla in opozitie?
Mai mult, “epurarea romanilor” din judete (in termenii folositi de propria-i persoana) nu face decat sa puna inca o data in valoare preocuparile sale. Voturile vin din teritoriu si ar fi “indicat” ca orice “sistem al partilor nealiniate” sa-si revada pozitia.
A mai amintit domnul presedinte de numirea in functiile de demnitate publica exclusiv a oamenilor din cele doua partide aliate, a mai adaugat si suportul propriu pentru functionalitatea guvernului. In rest, “vorbe de umplutura”. Scopul a fost clar: neoficial, campania a inceput.

Secretul lui Polichinelle

Ma intreb care e reactia omului de rand atunci cand aude cam ce se mai intampla prin tara noastra. Ori nu au fost extrem de mediatizate inainte cazuri precum cel de la Brasov sau cel al handbalistului injunghiat pentru banalul fapt ca a sarit in ajutorul unei alte persoane, ori in ultima vreme lucrurile parca scapa de sub control. Nu e exclus totusi ca aceste cazuri (dar nu numai) sa fie puse sub lupa mass-mediei pentru a se incerca sa se propage o imagine dezolanta asupra societatii pe fondul atat de repetatei crize, pe fondul unei guvernari iresponsabile. Oricum ceea ce s-a intamplat cu Marian Cozma te face sa te gandesti de doua ori asupra a ceea ce valorizezi la nivel individual. Ma uitam prin ceea ce am scris in posturile trecute in care aminteam despre ideea de sinceritate, de sustinere reciproca, altruism nemascat. Le-am scris fara dram de ipocrizie dar pentru multi nu inseamna decat vorbe goale sau truisme. Probabil ca citite din exterior pot sa nu lase nici macar o impresie a unei urme de trairi pe care nici macar nu stiu cum sa o definesc sau sa o denumesc. De fapt, nici macar nu ma intereseaza ce urma ar putea sa lase. Imi pun, pe de o parte, intrebari despre felul in care orice om ar putea sa judece aceste lucruri din perspectiva unui outsider, imi pun, pe de alta parte, intrebari referitoare la propria persoana si la ceea ce ar trebui sa valorizez. Pare destul de ciudat sentimentul de a crede in ceva ce pentru cei mai multi nu inseamna nimic. Nu e vorba de a imagina utopii in care toti sunt egali, fericiti, in care nu exista “diviziune a muncii”. Nici pe departe. Dar parca nu pot sa trec cu vederea cand aud ca s-au gasit bani pentru administratia prezidentiala, ca s-au dat 50% mariri pentru cabinetul clujean al lui Boc. Stiu ca cele doua exemple ar putea sa ma plaseze mai spre stanga. M-as putea plasa spre dreapta spunand ca nu pot sa trec cu vederea nici suspinul feminin al doamnei Andronescu vis-à-vis de presupusa marire a salariilor profesorilor dar care, ma indoiesc ca va face ceva la sefia ministerului pe care-l pastoreste, nici degringolada de la Ministerul Apararii, nici mascarada pe care Geoana o face. Cum poti sa mai gandesti lucrurile in momentul in care unii fac afaceri (ca sa nu zic fura) cu sume de ordinul miliardelor de euro. De fapt, daca stai sa te gandesti si altfel, eticheta “Cum am facut primul milion de euro” e a gainarilor. Cu un zambet tacut mi-am adus aminte de o vorba a unei persoane cu mult mai multa experienta care spunea la un moment dat: “Mai bine repetent la scoala si premiant in viata.” Normal, ca aceste cuvinte m-au scandalizat in avantul propriu. Zambesc insa amintindu-mi de felul in care discutia a continuat, interlocutorul meu spunandu-mi ca a avut aceeasi reactie cu multi ani in urma, dar, o data cu trecerea anilor, acum vede total diferit sensul acestor cuvinte. Nu stiu cum as putea sa iau sensul acestor vorbe: eventual ca pe un sfat venit in contrabalansarea unui anumit gen de gandire proprie caracterizata printr-un sustinut grad de antifailibilism. Probabil, un secret al lui Polichinelle.

Atunci cand Municipalitatea ne culturalizeaza...

Cateva consideratii: Raiul Gainilor - Dan Lungu

Am citit acu vreo doi ani "Raiul Gainilor" a lui Dan Lungu. De fapt am luat cartea nu dupa mult timp dupa ce scriitorul a scos-o pe piata din curiozitatea de a vedea care este acea "ars poetica"(daca se poate spune asa)a lui Dan Lungu. Am avut ocazia si onoarea sa-l cunosc pe autor in ipostaza sociologului si nu am intrezarit niciun moment, la acea vreme, aceasta latura a sa.
Am citit "Raiul gainilor" cu insufletire mai ales ca am gasit in filele cartii "un alt stil". Din punctul meu de vedere, autorul impleteste intr-o maniera fireasca, ce "curge parca de la sine" analiza fina a observatorului cu descrierile fin elaborate care, mie, cel putin, imi aduc aminte de un anumit stil clasic balzacian. Limbajul personajelor e firesc. Simbolistica tuturor tablourilor se incadreaza intr-o epoca postdecembrista. Parca autorul ar avea ceva din generatia optzecistilor dar nu numai atat. Este remarcabil cum prozatorul reuseste sa prezinte lumea simpla, banalitatea ei, dar si formele pe care aceasta le ia "in ochii umanului". Este revigoranta prospetimea textului presarat inteligent cu o fina ironie. Un autor inedit greu de plasat intr-un stil anume. Intr-un cuvant, beletristica de buna calitate care merita a fi citita intr-un context in care azi multi se "intituleaza" prozatori fara a fi. Plecand de la "De ce iubim femeile" provocarea autorului: "Cum sa uiti o femeie" devine o lectura ce starneste curiozitatea oricarui "consumator de text."

Sting - Shape of my heart

Piesa este coloana sonora a filmului "Leon"(1994) in regia lui Luc Besson. Distributia este una remarcabila: Gary Oldman, Jean Reno si Natalie Portman. Este unul dintre filmele destul de bune pe care le-am vazut pana acum si care poate fi recomandat pentru o seara de week-end. Un film care te pune fata in fata cu viata in toate ipostazele ei, un film care poate sa fie sursa de meditatie asupra felului in care ne putem influenta interpersonal sau intrapersonal. Un film care pune in discutie ideea de afectiune, prietenie adevarata, sacrificiu, sprijin reciproc sau de sinceritate. Fara mai multe cuvinte, merita a fi vazut.

Liberali cu papion: Tariceanu prezidentiabil

Nici nu s-a interiorizat bine "succesul Insulei Serpilor" ca partidele se "contorsioneaza" sub miscari de Kung Fu pentru a scoate la apa, care mai de care, candidati dupa chipul si asemanarea "marinareasca". Dupa ce PSD-ul a aruncat fumigena "candidatului unic" pentru a vedea probabil cat de suparati sunt "fostii", liberalii "s-au simtit" si, pe fondul stabilirii conducerii viitoare a partidului au anuntat ca cel ce va castiga sefia PNL la nivel national va fi si viitorul candidat pentru presedintie. In crancena batalie, doi "Feti Frumosi": Tariceanu si Crin Antonescu. Nu stiu cine va castiga, nu stiu cum s-au impartit organizatiile din teritoriu (se pare ca dupa un fel de "unul sau altul"), dar nu vad in Antonescu un lider care sa poata sa reconfigureze PNL-ul. In aceste momente, e extrem de greu de anticipat ce pozitie ar trebui adopte partidul astfel incat sa recastige un anumit grad de credibilitate de care s-a bucurat in momentul in care era la guvernare. Acelasi lucru poate fi spus si despre Tariceanu. Aflat odata "pe cai mari", liderul PNL ar fi fost o buna alternativa prezidentiabila pentru Basescu. Dincolo de rezultatele guvernarii cabinetelor sale, Tariceanu poza intr-un lider suficient de puternic ce ii tinea piept marinarului. Apropierea sa de grupurile oamenilor de afaceri parea sa dea o anumita orientare partidului chiar daca voturile, la ultimele alegeri, au venit cu precadere din mediul rural. Acum e cotat in intentiile de vot cu pana la 10%. E de vazut totusi care va fi rolul sau in viitoarele alegeri, cat de mobilizati vor fi liberalii in a vota candidatul partidului si de unde "va rupe" voturi viitorul candidat. Intr-o logica simpla, bazata pe criterii ideologice, electoratul de dreapta ar putea fi dispersat, dar, in baza a ceea ce spuneam mai sus, e de vazut. Oricum, ca viitor candidat, Tariceanu va avea dificultati majore in a-si crea un discurs fezabil din postura in care se afla.
Timpul se scurge insa si a inventa un Obama autohton e mult prea tarziu. Orice produs de marketing electoral cere rabdare si, inca o data, timp.

MINISONDAJ DE OPINIE:Credeti ca alianta dintre PSD si PD-L va rezista pana in 2010?

Am incheiat primul sondaj de pe blog. Raspunsul a fost unul orientat pozitiv. Alianta dintre PSD si PD-L va rezista pana in 2010. Voturile nu au fost numeroase si nu isi propun sa satisfaca criteriul reprezentativitatii. Dincolo de aceste aceste aspecte, inclin sa cred ca aceasta alianta “contra firii” (dupa cum au numit-o multi jurnalisti sau analisti din domeniu) va rezista doi sau trei ani. Va dura atat timp cat presiunile din teritoriu asupra celor doua partide se “vor domoli”. Pana cand paharele se vor umple. Sunt suficient de multe “cadre”(dupa taxonomia “partide de cadre” versus “partide de mase”, eludand, bineinteles, criteriul “stanga-dreapta”) care au trecut prin campanii electorale anterioare si care, fie ca au castigat sau nu, au creat in jurul lor un set de “obligatii si de asteptari”. De aceea spun ca e necesar ca paharele sa se umple. Aceste “configuratii” respecta design-ul a ceea ce, in literatura de specialitate, poarta numele de “policy communities”, adica structuri politico-administrative, combinate cu grupuri de interese care se sprijina reciproc pentru a-si atinge interesele individuale complementare.
De fapt, si felul in care sau greutatea cu care sefii deconcentratelor se numesc nu aduc in prim plan decat aceeasi idee. “Frica” de opozitie a determinat poate, pe de o parte, crearea unui asemenea construct de guvernare.
Cu toate acestea, gestatia bugetului, impartirea banilor pe ministere, neincetatele sedinte create ad-hoc nu lasa impresia decat de lipsa de functionalitate. Termeni noi par sa fi imbogatit vocabularul politicienilor. In afara “bugetului de austeritate” care e subiectul gramatical al frazelor alesilor nostri(mai mult sau mai putin subiect logic) si care tine de titlu pentru prima pagina a ziarelor fara a oferi inca cifre clare, in afara aerului grav dat unor stiri de genul “Petrom face disponibilizari”, nu aud nimic despre strategii fundamentate pentru guvernarea urmatoare, fie ca sunt legitimate sau nu de “sfanta criza actuala”.
In general, atunci cand ne place sa vorbim despre strategii, bugete, politici de guvernare, utilizam si termeni precum “interesul general” sau “spatiul public” de desfasurare al acestora. Nimic mai fals. Nu stiu pana cand vom mai broda tabu-uri sau “false constiinte” care nu fac decat sa ne amageasca pe noi.

A fi sau a nu fi? Aceasta-i intrebarea

Spuneam zilele trecute ca aproape nimic nu mi-a atras atentia din mass-media. Acum cateva minute am auzit o stire de-a dreptul interesanta: Institutul National Social-Democrat “Ovidiu Sincai” din Bucuresti, prin vocea presedintelui sau (voce legitimate fara discutie), Adrian Severin, a anuntat ca a realizat o analiza a ultimelor alegeri si ca, in baza acesteia, a concluzionat ca ar fi necesar ca partidele sa sustina pentru presedintie un candidat unic. Severin si-a argumentat pozitia spunand ca in vreme de criza e necesar sa candideze la presedintie un om care uneste si care, bineinteles, nu dezbina(dupa principiul "iarna nu-i ca vara").
Acesta a mai declarat pentru un post national de televiziune ca e necesara o singura persoana avizata in acest moment contra lui Traian Basescu.
Ce e drept nu am exclus niciodata acest scenariu. Este de luat oricum in seama faptul ca posibila sustinere viitoare a presedintelui actual vine din partea unui social-democrat. Tot ce e posibil ca, pe langa legitimitatea studiilor Institutului, “inspiratia” sa fi venit si de la Sinaia.

Luciano Pavarotti &Eros Ramazzotti, doua voci inegalabile