Am vazut la recomandarea unui bun prieten “Sicko”cu Michael Moore si in regia sa. Un documentar foarte reusit, nominalizat la Oscar in anul 2008. De ce mi-a atras atentia? Pentru ca mi-au revenit in minte pasaje si atitudini al acelei tinere despre care am scris anterior, Alexandra Svet.
Spunea tanara ca s-a saturat sa plateasca taxe si impozite in aceasta tara desi ulterior si-a schimbat atitudinea in decursul a catorva zeci de minute. Am spus ca o asemenea atitudine de evitare a sistemului fiscal e specific unor state cu o puternica traditie liberala incetatenita alaturi de fondul Scolii austriece de economie. Cand spun insa ca evitarea fiscalitatii e posibila, spun, de fapt, ca exista alte principii fiscale care creeaza constructul sistemic. Nu inseamna ca pozitia contribuabilului e aceea a unui free ryder ci, dimpotriva, e aceea ca i se da sansa de a alege. Altfel spus orcine poate sa refuse sa plateasca in tara aceasta cele peste 500-600 de dari fiscale ce ne plaseaza pe locul prim la nivel European ca fiscalitate si,implicit, povara fiscala.
Aici a gresit oarecum tanara Svet. Un asemenea tip de evitare a fiscalitatii (ii voi spune asa desi mai sus am incercat sa detaliez in termeni proprii si de specialitate in acelasi timp sintagma) nu inseamna instigare la nimic. Inseamna pur si simplu reforma. De aici, spre exemplu, imi apar semnele de intrebare cu privire la greutatea demersului ei, cu privire la gradul ei de inflacarare si pasiune juvenila.
Care e insa legatura dintre ceea ce am spus anterior si “Sicko”? Filmul prezinta sistemul de sanatate american care are la baza principii de finantare cu totul aflate in sectorul privat, individual. In termeni de administratie publica, se poate vorbi despre un sistem administrativ privat opus celui public. Pentru SUA, nu exista notiunea de sanatate publica ci totul se bazeaza pe asigurari individuale in functie de venitul individual.
In multe ocazii pana acum, in fata unor auditorii diferite, am dat ca exemplu sistemul de sanatate american. Nu as putea sa spun ca perceptia mi s-a schimbat dar filmul te face sa tragi niste concluzii legate de anumite efecte perverse care pot sa apara la nivel administrativ. In alta ordine de idei, mi se pare normala perceptia de a-ti asigura serviciile medicale in functie de venitul pe care il ai, implicit la o calitate corespunzatoare. Ceea ce filmul citat surprinde este tocmai contrariul: avantajele sistemului de sanatate public, permisiv pentru toate categoriile sociale, mai uman, mai ales ca intre bani si pretul vietii umane nu exista echivalent. Printr-un simt artistic (i-as spune desi nu e numai atat), filmul prezinta felul in care au fost tratati aceiasi pacienti in Franta (unde, in paranteza fie spus, peste 50% dintre veniturile de la bugetul de stat merg in domeniul sanatatii) si in Cuba, cu trecere pe la vestitul punct “al inumanitatii” , Guantanamo. Apoi, se prea bine stie ca intre "capitalism", "capitalism cu fata umana" exista diferenta de pozitie ideologice si nu numai, de actiune, implicit, de politica si politici (republicani versus democrati, in speta).
Poate ca aceste concluzii proprii ce ma fac sa agreez un sistem administrative privat sunt rezultatul realitatilor din sistemul de sanatate romanesc, sistem de administratie sectorial public. Fara indoiala ca un sistem public de administratie produce impovarare fiscala, povara fiscala, o imposibilitate de determinare stricta a costurilor marginale. Lipsa de bugetare suficienta nu produce calitate. Serviciile publice medicale sunt asa cum sunt si cum le stim. De aici ma face sa cred ca macar daca imi platesc in regim personal serviciile, acestea ar putea sa fie mai bune. Si aici efectele perverse insa pot fi identificate. Pentru Romania un asemenea sistem de administrare ar fi imposibil de aplicat din considerente ce tin de categoriile de venituri existente. In alte cuvinte s-ar ajunge la “imposibilitate de plata pentru viata”. Dincolo insa de a imagina teorii fara fond, cautarea fondului ar putea sa insemne un pas in fata de la Maiorescu incoace. Poate ca un sistem de administrare mixt ar putea sa reprezinte o solutie. Sau, cel putin, un fel de sistem de impozitare progresiva combinata cu o cota minima sub care sa se aplice principii de impozitare proportionale pentru demersul de garantare a serviciilor medicale.
Inca o data reforma, vointa politica, asumare a raspunderii ministeriale si nu numai. Stiu insa sigur ca voi trai in aceasta tara, ca voi imbatrani aici si nimic nu se va schimba. De asta nu pot nici macar sa-mi permit sa visez la nivel macro, sa-i spun! La nivel micro, individual, imi place sa cred ca se mai poate, dar si aici trebuie sa ai grija ce-ti doresti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu