luni, 29 martie 2010

Marinimie pentru educatie
















Am audiat o multitudine de discursuri legate de problema educatiei, de tot ceea ce inseamna reforma in acest sector. Am auzit si discursurile lui Basescu, ale lui Boc azi, ca principali exponenti ai evenimentelor care s-au jucat azi pe scena politica. Ca avem cel mai prost sistem educational din Europa, dupa spusele presedintelui, ca nu s-a facut nimic in ultimii 20 de ani, probabil ca asa este. Nu vreau sa ma gandesc la statisticile crescute artificial de dinainte de 89, cand pana si Elena era academician. Daca era mai bine sau nu.
Ceea ce ma face sa imi pun semne de intrebare este solutia sau solutiile care ar putea sa fie adoptata sau adoptate cand vine vorba de educatia romaneasca. Calitatea e tot mai proasta de la un an la altul, banii nu ajung, cadrele sunt prost pregatite, scolile sunt prost administrate, directorii sunt politizati, fondurile sunt asa cum sunt, rectorii isi pierd un anumit grad de autonomie.
Intr-un fel sau altul "gastile" despre care amintea astazi Basescu vor dainui indiferent de "reforma" care va fi adoptata sau nu, pastorita sau nu. Personal, nu vad nicio solutie pe termen mediu sau scurt pentru invatamantul romanesc. Poate ca problema nu este strict legata de curicula. Nici macar nu cred ca este asa. Pare o problema minima sau minora ca la literatura, in clasa a X-a sau a XI-a il inveti pe Stanescu sau nu, ca il inveti pe Blaga sau nu, sau pe Eminescu.
Facand o scurta paranteza, cred ca si cei mentionati anterior trebuie invatati, cunoscuti, savurati, de ce nu. Sunt valori nationale fata de care nu ar trebui sa manifestam niciun fel de reticenta sau sa adoptam "un anumit de atitudine emo". Negarea valorilor mai ales in randurile tinerei generatii, lipsa unei culturi in acest sens mi se pare o mare prostie, un fel de "timorare" prost inteleasa de multi mai tineri sau nu. Fara a adopta o linie de conservatorism (in sensul larg dat termenului) desi cu un grad de recunoastere a tendintei proprii, lipsa unor valori proprii si lipsa unei culturi in acest sens, imi pare ca ne duce la o lipsa de identitate. Si pentru a incheia paranteza, Conexiunile lui Vali Stan pe care le-am vazut in reluare la sfarsitul saptamanii mi s-au parut unul dintre putinele momente care merita a fi valorizate din grila televiziunilor. O lectie de valoare, o lectie care tine de omagiul adus valorilor nationale pornind de la Iuliu Maniu la Bratieni si nu numai.
Asadar, auzind azi de acelasi pact pentru educatie, de felul in care discutia a fost politizata desi s-a sustinut exact contrariul, m-au facut sa cred cu un anumit grad de amaraciune ca nimic nu e mai mult decat o guvernare la televizor. O intrunire pe probleme grave, fara solutii sau cu solutii pe care eu nu le vad, atragerea atentiei sau distragerea ei de la alte probleme existente: greve, afacerea cu avioanele americane si tot asa.
Fara a critica guvernarea, nu vad solutiile. Imi doresc sa le vad si sa ma insel.

2 comentarii:

Mihai Pop spunea...

si eu astept sa vad ce se face. si nu cred ca eu ar trebui sa fiu ascultat, desigur e bine ca am unde sa-mi exprim opinia, insa nu am sa o fac, ci astept de la funeriu sa faca el treaba. si eu o sa comentez schimbarile. deaia a fost pus acolo ca sa stie ce trebuie facut.

si cu referire la proiect, eu ma bucur ca se scoate literatura de la bac. sigur, face parte dintr-un sistem imaginat de bine pe care eu il numesc scoala viitorului. si in scoala viitorului nu e nevoie si nici nu e bine sa ceri literatura la bac. e bine sa fie predata totusi. iar ca sa aduc argumentele in favoarea acestei idei, ar trebui sa-ti descriu cum vad eu sistemul educational in viitor, iar acum nu am timp. dar voi reveni:)

D.T. spunea...

ce viyiune futurista.n-am ce zice :) amuzament