Vineri, 14 august, s-a petrecut pe ruta Brasov-Iasi un groaznic accident rutier. Nimic nu avea sa ma pregateasca insa pentru imaginile transmise in direct de la fata locului de o televiziune de stiri. Si nu eram pregatit sa observ saltul televiziunii de la lipsa oricarui control, la cruzime si apoi la nesimtire. Romania are nevoie urgenta de un mecanism de control si sanctionare a derapajelor din massmedia.
Ca un accident e o stire nu poate nega nimeni. Cine urmareste televiziuni sau mediile de informare online va gasi stiri despre accidente care nici macar geografic nu au nimic in comun cu privitorul. Cu totii aflam de soarta unor mineri chinezi prinsi in subteran sau de cea a unor turisti intr-un autocar undeva in Spania. Sigur ca o asemenea informatie are darul de a ne pune pe ganduri. Societatea mizeaza pe un efect educativ si preventiv la difuzarea unui asemenea material. In fond, dupa un buletin informativ cu mai multe asemenea evenimente grave fiecare dintre noi se va gandi macar o secunda inainte de a se sui la volan, de pilda, cat de tare va apasa pedala de acceleratie pe drumul spre casa.
S-a rupt frana de mana
Romania nu face exceptie de la regula, nici tarile occidentale nu dau inapoi de la a relata despre un accident. Dar aici se termina asemanarea intre presa romaneasca infometata de scandal si senzational si presa vestica infometata doar de revenirea lenta la cifrele de publicitate avute inainte de izbucnirea crizei economice. Televiziunea romaneasca, in speta cea de stiri – pentru ca despre ea este vorba – nu stie cum sa trateze o stire tragica.
Daca soferul impresionat de aflarea vestii unui accident va mai lua piciorul de pe pedala din dreapta, televiziunea de stiri mai degraba isi va “tuna” carul de emisie inainte de a trimite reporterii pe teren. Nimic nu sta in calea imaginilor in exclusivitate. Intregul flux informational se intrerupe. Romania este pret de cateva ore izolata de tot si intra in sfera ireala a goanei dupa senzational. Un senzational, care dupa standardele presei occidentale este nu numai inutil informarii opiniei publice, ci mai ales daunator celor afectati direct de acea tragedie.
La Scanteia s-a aprins vapaia
In comuna ieseana Scanteia, 13 pasageri ai unui microbuz si-au pierdut viata in urma coliziunii cu un tren. Ca localnicii, in special cei tineri, filmau si fotografiau cu telefoanele mobile scena tragediei era probabil de asteptat. Ca televiziunea de stiri va specula aplombul de afirmare al tanarului din mediul rural si va lansa o campanie furibunda pentru dobandirea unor imagini de la fata locului este insa josnic. Nu a durat mult si televiziunea, prin vocea etern excitata a moderatorului de dupaamiaza, anunta cu o mandrie deloc justificata de un factor de ordin profesional sau deontologic ca a intrat in posesia primei fotografii cu accidentul tragic. Nu stiu sa numar minutele in care retina mi-a fost bombardata de imaginea a doua cadavre zacand pe sinele de tren.
Acesta a fost momentul in care televiziunea de stiri a trecut granita utilului informational. Pe parcursul orelor de transmisie ocupate de accidentul de la Scanteia, presarate cu interminabila repetitie a fotografiei cu cadavre, opinii de specialisti si interviuri absurde cu demnitari guvernamentali, stirea nu s-a schimbat. A ramas tot timpul aceeasi. Si acum este aceeasi: “13 persoane si-au pierdut viata in urma coliziunii microbuzului in care se aflau cu un tren. Cauza accidentului a fost, se pare, neglijenta soferului la trecerea la nivel cu calea ferata”. Televiziunea de stiri putea sa rezume totul la o durata rezonabila, dar nu a facut-o. A cautat sa scoata senzationalul la iveala, sa pironeasca o tara intreaga in fotoliu de dragul ratingului si sa nu isi indeplineasca rolul asumat de ea insasi: raspandirea informatiei.
Cruzimea de pe sticla
Prima fotografie de la locul accidentului nu a reprezentat decat inceputul unei avalanse de imagini ingrozitoare. Sange, morti, raniti in stare de inconstienta, rude lesinand, bocind, urland, jelind pe cei dragi luati atat de brusc de langa ei.
Reporterul dus ca vantul si ca gandul la Scanteia a inceput prin a filma eforturile echipelor de interventie care se straduiau sa descarcereze o batrana ce supravietuise teribilului accident. Destul de repede i s-a parut insa neinteresant pentru ca filma numai uniforme de pompieri si ISU din spate. Asa ca si-a indreptat obiectivul catre doua cadavre care zaceau pe locurile din fata ale microbuzului. Apoi a focalizat in prim plan chipul unui barbat mort. Acesta a fost momentul in care senzationalul de pe sticla romaneasca s-a transformat in cruzime.
De ce a fost nevoie de imagini in prim plan cu chipul batranei scoasa dintre fiare in timp ce medicii de pe salvare incercau sa o reanimeze? Imagini cu stomacul ei saltand de la forta masajului cardiac. Si pentru ca aparent nu era suficient, imagini in prim plan cu medicul de interventie in timp ce o intuba pe batrana.
De ce a fost nevoie de imagini cu trupurile neinsufletite aliniate la marginea sinei de tren? Imagini cu sora unei tinere femei decedate care plangea, urla si nu se mai putea tine pe propriile picioare. Imagini cu sotul femeii care a ingenunchiat deasupra cadavrului iubitei si aproape se sufoca in lacrimi. Imagini cu el intinzandu-se langa tanara lui dragoste, parand ca vrea sa moara odata cu ea. Imagini cu tanarul lesinand de durere in bratele cumnatei.
Saltul la nesimtire
Materialul video cu suferinta rudelor celor morti in accident este, se pare, pentru televiziunea de stiri mult prea valoros pentru a fi pierdut la o emisie in direct. Efortul reporterului (probabil admonestat de producator ca fara imagini “ca lumea” sa nu se mai intoarca la birou) trebuie consemnat si pastrat la vedere inca multa vreme. Asa ca a ajuns online. Sa il poata revedea oricine, oricand. Iar imaginile de pe site au fost etichetate “Imagini necenzurate de la accidentul din Scânteia”.
Acesta este momentul in care televiziunea de stiri a trecut de la cruzime la nesimtire. Termenul “necenzurat” poate lasa impresia ca televiziunea argumenteaza publicarea acestor imagini prin libertatea presei si prevederile codului deontologic al jurnalistului roman – care il obliga sa prezinte evenimentul respectiv in totalitatea aspectelor sale. Continuand pe firul acestui rationament, concluzia este urmatoarea: Nesimtirea televiziunii de stiri este ancorata chiar in codul deontologic al Clubului Roman de Presa si in indiferenta Consiliului National al Audiovizualului.
Lipsa totala a reglementarii profesionale
Intr-o tara occidentala, echivalentul CNA-ului romanesc someaza – a se citi nu are de lucru. Luand Germania ca exemplu, Landesanstalten fur Medien se ocupa de acordarea de licente si cam atat. Desi aceste institutii sunt investite cu putere de sanctiune si monitorizare, controlul efectiv al mediilor de informare este lasat chiar in seama acestora. Der Deutsche Presserat (Consiliul german al presei) este responsabil de monitorizarea aparitiilor din massmedia, iar acest organism este format din reprezentanti ai diferitelor trusturi, publicatii etc. care participa VOLUNTAR la aceasta forma de AUTOREGLEMENTARE.
Codul presei germane a fost elaborat de jurnalisti, nu de manageri si nici de institutii de stat. Nu de redactori sefi, ci de cei care fac – ceea ce se presupune ca face orice ziarist – teren. Acest document detaliaza normele de comportament al jurnalistului activ in Germania in toate situatiile intalnite de-a lungul istoriei pe teren si a fost asumat tot VOLUNTAR de toate mediile de informare din aceasta tara. Citez din normele de aplicare a prevederilor de la articolul 11:
Prezentarea unor evenimente intr-o maniera nepotrivit de senzationala survine in momentul in care omul este transformat intr-un simplu obiect si este injosit. Este cazul in special la persoanele muribunde, cele care sufera fizic sau sufleteste a caror filmare sau fotografiere nu serveste interesului public.
Difuzarea unor imagini de la accidente si catastrofe naturale va tine cont de probabilitatea ca acestea sa fie vazute de copii si de posibilul efect al imaginilor asupra copiilor.
Relatarile de la locul unui accident vor tine cont de respectul datorat victimelor tragediei si de suferinta, respectiv sentimentele rudelor acestora. Cei afectati de o tragedie nu trebuie sa fie a doua oara victime din cauza relatarii nepotrivite a jurnalistului.
Cine face ordine?
Desigur ca presa germana nu e sfanta, departe de mine acest gand. Dar injosirea unor oameni ore in sir pe post nu se intampla. Iar mecanismul de sanctionare a diferitelor scapari mediatice introdus de acest Consiliu al Presei mizeaza pe cel mai de pret bun al jurnalistului care lucreaza in Germania: propriul nume. Daca membrii Consiliului sesizeaza o incalcare a codului deontologic, masura punitiva este cat se poate de simpla: recunoasterea prin publicare/difuzare a greselii comise intr-un spatiu/interval orar hotarat de Consiliu. Rusinea, frica de a fi dezamagit publicul si stirbirea renumelui propriu in fata concurentei – acestea sunt haturile care tin in frau presa germana.
In Romania, site-ul CNA intampina vizitatorul astfel: “Consiliului Naţional al Audiovizualului este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale”. La Consiliul german, printre obiectivele sale de activitate se numara “pastrarea renumelui si imaginii presei germane”. – Cum a fost garantat interesul bietilor oameni implicati in tragedia de la Scanteia si vrea oare CNA sa imbunatateasca imaginea presei romanesti?
In Romania, site-ul CRP se deschide cu un comunicat in care presa se plange ca “distribuitorul de presa Network Press Concept, fostul Rodipet, continua sa incalce flagrant prevederile contractului de privatizare si prevederile protocolului cu CRP”. Mi-a luat atat de mult sa gasesc codul deontologic (de nivelul primului curs de la facultatea de jurnalism) incat am crezut ca el nu exista de fel. La Consiliul german, codul presei este unul din butoanele meniului principal de navigare pe site. – Care este atunci preocuparea principala a CRP: banul sau calitatea produsului jurnalistic?
Drama victimelor de la Scanteia poate avea efecte dincolo de sfera familiilor indoliate. Este datoria statutara a autoritatilor si datoria morala a presei care le-a calcat intimitatea in picioare sa schimbe ceva. Un asemenea episod nu are voie sa se mai intample. Daca nu va fi asa, atunci suferinta lor cauzata de mediatizarea la nivel national va fi fost in zadar...
Autor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Robert Schwartz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu