Am “rasfoit” paginile ziarelor. Aproape nimic nu mi-a atras atentia. Facand un top al stirilor cateva mi-au ramas totusi in minte.
Una: “Cosmin Coman a fost numit in sfarsit secretar de stat la Ministerul Finantelor”. Nu mai auzisem nimic in ultima vreme, iar unii “parca zambeau pe sub mustati”. Chiar ma gandisem sa pun zilele trecute pe blog ceva de genul “Va mai fi numit Coman secretar de stat?” la o categorie care ar fi putut suna cam asa: “Intrebarea zilei”. Uite ca am si raspunsul.
Alta: “Italienii au incercat sa linseze fiarele din Iasi”, articol ce povesteste despre cei trei tineri care au comis acel viol in Italia. Am mai spus-o si o mai spun: ne mai trebuie mult timp (dupa unii cercetatori, analisti, futurologi circa vreo patru generatii) pana cand sa intram si noi in randul statelor civilizate. Deocamdata, ce pretentii sa mai avem.
Inca una: “Armele de la Ciorogarla sunt de negasit”. Sincer, tind sa ma raliez si eu pozitiei exprimate de Victor Ciutacu (acu vreo doua zile): cum de se potriveste atat de bine faptul in sine cu legea anterior data privind securitatea nationala si controlul corespondentei? Cand s-au petrecut evenimentele de la 11 Septembrie din America au aparut si asa-zisele “teorii ale conspiratiei”. Unii tind si acum sa le infirme, altii inca mai calculeaza unghiuri, pozitii si grade de inclinare ale avionului care s-a pravalit peste Pentagon. Cine stie, poate construim in vitro “teorii ale formelor fara fond” si apoi cream si fondul.
O alta: “Lupu (ex-PSD) vrea sa-l scoata pe Fenechiu-PNL din Prefectura”, zice newsiasi.ro. Pe asta, abia ce am vazut-o. Nici nu am apucat sa o citesc. Oricum, singurul lucru care imi atrage, de fapt, atentia e titlul: (ex-PSD) versus PNL.
Si sa mai adaug una: “Simbata, la 12, se transeaza lupta interna din PD-L Iasi”. Va fi interesant de vazut care va fi “scena balconului”. Nu cred ca votul de incredere va schimba vreo configuratie interna din PD-L asa cum nici alegerile interne din PSD nu vor aduce altceva decat consolidari de pozitie.
In final, m-am tot chinuit sa gasesc un articol sa inteleg cum s-a impartit bugetul. Nu am gasit. Pot sa inteleg, insa, ca procesul in sine e unul laborios si “nu de discutat pe hol”, vorba domnului ministru.
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
vineri, 30 ianuarie 2009
10 motive pentru care nu ar trebui sa va lasati de fumat
1. În primul rând bricheta va este mereu la îndemâna la aniversari, pentru aprinderea lumânarilor de pe tort.
2. Daca fostul partener vroia sa va lasati de fumat, nu o sa-i dati satisfactie.
3. Gaurile ocazionale din hainele dumneavoastra vor fi o scuza pentru a merge la cumparaturi.
4. Philip Morris are nevoie de banii tai, mai mult decât tine.
5. Ridurile în plus îti dau un aspect mai matur.
6. Va puteti gasi jacheta mult mai usor la o petrecere, numai dupa miros.
7. Daca nu ai fuma ai fi perfect si cine are nevoie de perfectiune?
8. Daca v-ar reveni mirosul, ar trebui sa faceti ceva cu gunoiul din casa.
9. N-ati mai face miscare deloc, daca nu ati fi nevoit sa iesiti din birou în fiecare ora pentru a fuma.
10. Horcaitul pe care îl scoateti când respirati este un semn ca înca sunteti în viata.
Nota: Textul are un caracter pamfletar si nu isi propune sa afecteze campania antifumat desfasurata de Mihaela Radulescu si nici sa influenteze decizia guvernamentala de crestere a accizei pentru tutun.
2. Daca fostul partener vroia sa va lasati de fumat, nu o sa-i dati satisfactie.
3. Gaurile ocazionale din hainele dumneavoastra vor fi o scuza pentru a merge la cumparaturi.
4. Philip Morris are nevoie de banii tai, mai mult decât tine.
5. Ridurile în plus îti dau un aspect mai matur.
6. Va puteti gasi jacheta mult mai usor la o petrecere, numai dupa miros.
7. Daca nu ai fuma ai fi perfect si cine are nevoie de perfectiune?
8. Daca v-ar reveni mirosul, ar trebui sa faceti ceva cu gunoiul din casa.
9. N-ati mai face miscare deloc, daca nu ati fi nevoit sa iesiti din birou în fiecare ora pentru a fuma.
10. Horcaitul pe care îl scoateti când respirati este un semn ca înca sunteti în viata.
Nota: Textul are un caracter pamfletar si nu isi propune sa afecteze campania antifumat desfasurata de Mihaela Radulescu si nici sa influenteze decizia guvernamentala de crestere a accizei pentru tutun.
joi, 29 ianuarie 2009
Cultura Davos
In aceste zile se desfasoara la Davos, in Elvetia, Forumul Economic Mondial anual. In termeni generali, la Davos s-a solidificat ceea ce Samuel Huntington a denumit “cultura Davos”: adica o entitate elitara, reprezentand mai putin de 1% din intreaga populatie a Globului, dar care controleaza toate institutiile importante ale Lumii.
Tema forumului este, bineinteles, legata de criza actuala. Reflectoarele au fost fixate, cel putin pana acum, pe premierul rus, Vladimir Putin. Liderul mondial a tinut sa aminteasca ca Rusia este statul ce detine cele mai importante resurse energetice, ceea ce o va face sa treaca mult mai usor peste posibilele lovituri.
Pozitionarea sa a fost, insa, una de deschidere si de adaptare la necesitatile vremurilor si la provocarile aparute. Liderul rus a excelat prin strategia sa diplomatico-politica, spunand, parca: “a trecut vremea sefilor totalitari sau autoritari”.
Prin discursul sau, Putin s-a aratat impotriva blocarii capitalurilor, a avertizat asupra necesitatii tinerii in frau a capitalului virtual, a afirmat ca strategiile statale nu trebuie sa mai investeasca masiv in structuri si echipamente de aparare. Liderul rus a tinut insa sa precizeze ca, de cele mai multe ori, in perioadele de criza economica, pot reizbucni conflictele regionale, etnice si, de aceea, statele, ca entitati individuale ale sistemului international, trebuie sa nu uite de aspectele ce tin de securitatea nationala proprie. Logica globala a discursului lui Putin, insa, s-a axat pe “crearea unei noi ordini economice mondiale”, in care statele sa se implice prin dezvoltarea unor piete valutare regionale in monede cat mai diferite, prin achitarea datoriilor vechi pentru deblocarea pietelor, prin crearea unei lumi multipolare care sa confere stabilitate intregului sistem international. Fara indoiala, vom avea o noua dinamica mondiala in care “vioara principala” va fi Rusia, dar si China, si America.
Remarc aici, ca scopul forumului este acela de angrenare a tuturor fortelor economice globale, a tuturor specialistilor, a statelor in crearea unui proiect de refacere globala care ghideze evolutia lumii in etapa post-criza. Putin vorbea, cel putin in cazul Rusiei, despre planuri strategice pentru urmatorii doisprezece ani. In conditiile in care raportul dat azi publicitatii de FMI, anunta ca avem de a face cu cea mai mare scadere economica de la al doilea razboi mondial incoace, politicienii de la nivel inalt nu pot sa ramana indiferenti. Mi se pare remarcabil cum lucrurile se gandesc, se planifica si se misca la alt nivel, la un nivel civilizational net superior. Fara a gandi in termeni sumbri, sper ca, cel putin in cazul nostru, al romanilor, criza sa se incheie in urmatorii patru ani.
Tema forumului este, bineinteles, legata de criza actuala. Reflectoarele au fost fixate, cel putin pana acum, pe premierul rus, Vladimir Putin. Liderul mondial a tinut sa aminteasca ca Rusia este statul ce detine cele mai importante resurse energetice, ceea ce o va face sa treaca mult mai usor peste posibilele lovituri.
Pozitionarea sa a fost, insa, una de deschidere si de adaptare la necesitatile vremurilor si la provocarile aparute. Liderul rus a excelat prin strategia sa diplomatico-politica, spunand, parca: “a trecut vremea sefilor totalitari sau autoritari”.
Prin discursul sau, Putin s-a aratat impotriva blocarii capitalurilor, a avertizat asupra necesitatii tinerii in frau a capitalului virtual, a afirmat ca strategiile statale nu trebuie sa mai investeasca masiv in structuri si echipamente de aparare. Liderul rus a tinut insa sa precizeze ca, de cele mai multe ori, in perioadele de criza economica, pot reizbucni conflictele regionale, etnice si, de aceea, statele, ca entitati individuale ale sistemului international, trebuie sa nu uite de aspectele ce tin de securitatea nationala proprie. Logica globala a discursului lui Putin, insa, s-a axat pe “crearea unei noi ordini economice mondiale”, in care statele sa se implice prin dezvoltarea unor piete valutare regionale in monede cat mai diferite, prin achitarea datoriilor vechi pentru deblocarea pietelor, prin crearea unei lumi multipolare care sa confere stabilitate intregului sistem international. Fara indoiala, vom avea o noua dinamica mondiala in care “vioara principala” va fi Rusia, dar si China, si America.
Remarc aici, ca scopul forumului este acela de angrenare a tuturor fortelor economice globale, a tuturor specialistilor, a statelor in crearea unui proiect de refacere globala care ghideze evolutia lumii in etapa post-criza. Putin vorbea, cel putin in cazul Rusiei, despre planuri strategice pentru urmatorii doisprezece ani. In conditiile in care raportul dat azi publicitatii de FMI, anunta ca avem de a face cu cea mai mare scadere economica de la al doilea razboi mondial incoace, politicienii de la nivel inalt nu pot sa ramana indiferenti. Mi se pare remarcabil cum lucrurile se gandesc, se planifica si se misca la alt nivel, la un nivel civilizational net superior. Fara a gandi in termeni sumbri, sper ca, cel putin in cazul nostru, al romanilor, criza sa se incheie in urmatorii patru ani.
miercuri, 28 ianuarie 2009
Spanac marinaresc
Vorbeam in postul meu de ieri despre candidaturile “atat de mult asteptate” pentru presedintie. Citesc in Gardianul (editia din 27ianuarie) ca s-ar fi realizat un sondaj in cadrul PD-L, spun cei de la ziar, care il plaseaza pe actualul presedinte la 38% in trend descendent (asta fata de sondajele realizate in toamna de Metro Media Transilvania si prin care presedintele era clasat in jurul cotei de 40 %). Ceea ce este interesant, adauga ziarul, este faptul ca Basescu este urmat de Oprescu cu 32% dintre intentiile de vot, cu trend ascendent, apoi de Geoana cu 17% si de Tariceanu cu 8%. Tot “de pe surse”, ziaristii conchid ca sondajele PNL-ului ar indica aceeasi stare de fapt.
Articolul e urmat de o analiza a comportamentului omului politic Traian Basescu, sugerandu-se ca presedintele ar fi dat un asa-zis ultimatum guvernului Boc privind constructia bugetului si alocarile bugetare, conditionandu-si viitoarea sa candidatura de succesul guvernului actual.
Logica prezidentiala tine de propozitii de genul “daca x atunci y” si pare foarte reala la o prima vedere. “Daca guvernul Boc va avea succes atunci voi candida”.
Imi vine sa zambesc. Asta deoarece Basescu “ne asigura” indirect ca guvernul va fi functional, bugetul va fi “impartit”multumitor, in mod “obligatoriu” anul acesta: majorari in doua transe pentru bugetari si pensionari, una la inceput de an (pentru a legitima promisiunile de campanie si pentru a inchide gura “deontologilor”) si una in octombrie (pentru “improspatarea memoriei”).
Mai mult, implicatia logico-politica prezidentiala transcende legile logicii clasice. In spatele simplelor propozitii de logica va sta praxis-ul bazat pe principiul “deus ex machina”. Mai ca as pune ramasag ca leul va incepe sa se intareasca si va avea un puseu in a doua parte a anului, BNR va mai interveni “benefic” pe piata, se vor mai linisti creditele si dobanzile la banci, piata imobiliara va fi adusa la reala sa valoare, se vor demara “strategii nationale” anti-criza, politicile sectoriale vor intra “in schema de guvernare”, educatia va fi sustinuta in continuare de pactul asumat prezidential, inflatia “va fi inhamata”. Se va mai incepe "treaba" si la cei 4000 de km de autostrada, se vor da subventii pentru incurajarea productiei agricole autohtone si…in final, guvernul Boc, prin “mana forte” a presedintelui “ va fi calare pe situatie”. In aceste conditii, normal, candidatura lui Basescu la presedintie va fi “obligatorie si imanenta”.
Articolul e urmat de o analiza a comportamentului omului politic Traian Basescu, sugerandu-se ca presedintele ar fi dat un asa-zis ultimatum guvernului Boc privind constructia bugetului si alocarile bugetare, conditionandu-si viitoarea sa candidatura de succesul guvernului actual.
Logica prezidentiala tine de propozitii de genul “daca x atunci y” si pare foarte reala la o prima vedere. “Daca guvernul Boc va avea succes atunci voi candida”.
Imi vine sa zambesc. Asta deoarece Basescu “ne asigura” indirect ca guvernul va fi functional, bugetul va fi “impartit”multumitor, in mod “obligatoriu” anul acesta: majorari in doua transe pentru bugetari si pensionari, una la inceput de an (pentru a legitima promisiunile de campanie si pentru a inchide gura “deontologilor”) si una in octombrie (pentru “improspatarea memoriei”).
Mai mult, implicatia logico-politica prezidentiala transcende legile logicii clasice. In spatele simplelor propozitii de logica va sta praxis-ul bazat pe principiul “deus ex machina”. Mai ca as pune ramasag ca leul va incepe sa se intareasca si va avea un puseu in a doua parte a anului, BNR va mai interveni “benefic” pe piata, se vor mai linisti creditele si dobanzile la banci, piata imobiliara va fi adusa la reala sa valoare, se vor demara “strategii nationale” anti-criza, politicile sectoriale vor intra “in schema de guvernare”, educatia va fi sustinuta in continuare de pactul asumat prezidential, inflatia “va fi inhamata”. Se va mai incepe "treaba" si la cei 4000 de km de autostrada, se vor da subventii pentru incurajarea productiei agricole autohtone si…in final, guvernul Boc, prin “mana forte” a presedintelui “ va fi calare pe situatie”. In aceste conditii, normal, candidatura lui Basescu la presedintie va fi “obligatorie si imanenta”.
marți, 27 ianuarie 2009
Cat de iepure va fi Mircea Geoana?
Nici nu s-a terminat bine de “impartit cascavalul in judete” ca s-a si aprins discutia privind „viitorul Romaniei” si candidatii la presedintie. De fapt, cum pentru PD-L nominalizarea e sigura, anuntarea oficiala a unui nume pentru PSD se transforma intr-o actiune de genul „a pune degetul pe rana”.
Presa nationala vehiculeaza vreo patru nume din partea familiei social-democrate: Mircea Geoana, Sorin Oprescu, Adrian Nastase si Cristian Diaconescu. Asta pana acum. Intr-o logica proprie, as remarca urmatoarele.
Cristi Diaconescu, mie-cel putin, imi lasa impresia modelului de politician raliat „celei de-a treia cai”. Bun orator, cu viziune si deschidere la nivelul partidului, perdant, totusi, in ultima confruntare cu electoratul atat in fata lui Blaga cat si in fata lui Oprescu. Pare a fi un politician de perspectiva dar inca „necopt” pentru o candidatura la prezidentiale contra lui Basescu. Mai mult, plasarea sa la ministerul de externe, nu face decat sa-l puna intr-un con de umbra prin tipul portofoliului oferit: ca reprezentant al statului in politica externa alaturi (subliniez) de presedintele tarii.
Nastase apare si el in „indexul politic” al ultimelor zile. Desi presa a insistat pe declaratia sa in care anunta ca nu vrea sa fie in postura de „candidat-iepure”, trebuie remarcata pozitionarea opiniei publice (mass-media ma refer) pe ideea de refuz. Am urmarit cu atentie declaratiile lui Nastase date la Sinteza Zilei pe 21 ianuarie, la buletinele de stiri. Interpretarea mass-mediei a fost una inexacta. Nastase nu a spus ca nu ar vrea sa candideze pentru presedintie. A declarat ca nu vrea sa fie „candidatul-iepure” in conditiile in care PSD-ul a incheiat acel protocol de guvernare cu PD-L. A declarat ca, in conditiile in care se va merge pe ideea unui „candidat serios”, oferta pentru el ramane posibila si deschisa. Pozitionarea sa publica fata de subiect (cu o seara inainte sau vreo doua fusese prezent si in emisiunea Gabrielei Vranceanu-Firea) nu ma face decat sa concluzionez ca: fie era necesar sa traga un semnal de alarma asupra intentiilor sale de posibil candidat, fie sa-l „avertizeze” ex ante pe Geoana fata de pozitionarea fata de Basescu. As mai atrage atentia asupra unei nuante a vorbelor sale: cea referitoare la definitia „candidatului-iepure”care s-ar rezuma la sintagma „candidat ce alearga singur”(dupa spusele sale). Altfel spus, campaniile electorale se duc pe voturi ce vin din teritoriu, de la organizatii sau colectate cu ajutorul organizatiilor, iar cel care va fi desemnat va trebui sa aiba un suportul unic al partidului.
Geoana pare a fi doritor el insusi de aceasta functie. Am citit in Cotidianul un articol din 25 ianuarie in care acesta declara ca daca partidul ii va cere sa candideze, atunci „isi va onora” organizatiile. Mai mult, „doleantele” au si inceput sa apara dupa intalnirea de la Iasi. Candidatura lui Geoana la presedintie nu mi se pare decat o mare greseala pe termen lung. Spun asta deoarece pozitionarea sa nu il va transforma in altceva decat intr-un alergator fara cursa. Va fi precum acei adjuvanti ai olimpicilor care ofera apa de pe margine.
In fine, Oprescu mi se pare cel mai potrivit pentru a candida. Castigator in alegerile pentru Primaria Capitalei, acesta „ar avea aproape acelasi CV” precum cel al lui Basescu. Spirit dur, cu un discurs frontal, cu un limbaj uneori „pitoresc” (as spune eu), Oprescu ar putea intruchipa imaginea contrabalansata a actualului presedinte: suficient de rebel incat sa se rupa de partid si sa castige de unul singur cursa, suficient de independent fata de dinamica institutionala si constitutionala, suficient de imaginativ pentru a da curs unei noi imagini de leadership bazat pe ceea ce denumim formal realpolitik.
Presa nationala vehiculeaza vreo patru nume din partea familiei social-democrate: Mircea Geoana, Sorin Oprescu, Adrian Nastase si Cristian Diaconescu. Asta pana acum. Intr-o logica proprie, as remarca urmatoarele.
Cristi Diaconescu, mie-cel putin, imi lasa impresia modelului de politician raliat „celei de-a treia cai”. Bun orator, cu viziune si deschidere la nivelul partidului, perdant, totusi, in ultima confruntare cu electoratul atat in fata lui Blaga cat si in fata lui Oprescu. Pare a fi un politician de perspectiva dar inca „necopt” pentru o candidatura la prezidentiale contra lui Basescu. Mai mult, plasarea sa la ministerul de externe, nu face decat sa-l puna intr-un con de umbra prin tipul portofoliului oferit: ca reprezentant al statului in politica externa alaturi (subliniez) de presedintele tarii.
Nastase apare si el in „indexul politic” al ultimelor zile. Desi presa a insistat pe declaratia sa in care anunta ca nu vrea sa fie in postura de „candidat-iepure”, trebuie remarcata pozitionarea opiniei publice (mass-media ma refer) pe ideea de refuz. Am urmarit cu atentie declaratiile lui Nastase date la Sinteza Zilei pe 21 ianuarie, la buletinele de stiri. Interpretarea mass-mediei a fost una inexacta. Nastase nu a spus ca nu ar vrea sa candideze pentru presedintie. A declarat ca nu vrea sa fie „candidatul-iepure” in conditiile in care PSD-ul a incheiat acel protocol de guvernare cu PD-L. A declarat ca, in conditiile in care se va merge pe ideea unui „candidat serios”, oferta pentru el ramane posibila si deschisa. Pozitionarea sa publica fata de subiect (cu o seara inainte sau vreo doua fusese prezent si in emisiunea Gabrielei Vranceanu-Firea) nu ma face decat sa concluzionez ca: fie era necesar sa traga un semnal de alarma asupra intentiilor sale de posibil candidat, fie sa-l „avertizeze” ex ante pe Geoana fata de pozitionarea fata de Basescu. As mai atrage atentia asupra unei nuante a vorbelor sale: cea referitoare la definitia „candidatului-iepure”care s-ar rezuma la sintagma „candidat ce alearga singur”(dupa spusele sale). Altfel spus, campaniile electorale se duc pe voturi ce vin din teritoriu, de la organizatii sau colectate cu ajutorul organizatiilor, iar cel care va fi desemnat va trebui sa aiba un suportul unic al partidului.
Geoana pare a fi doritor el insusi de aceasta functie. Am citit in Cotidianul un articol din 25 ianuarie in care acesta declara ca daca partidul ii va cere sa candideze, atunci „isi va onora” organizatiile. Mai mult, „doleantele” au si inceput sa apara dupa intalnirea de la Iasi. Candidatura lui Geoana la presedintie nu mi se pare decat o mare greseala pe termen lung. Spun asta deoarece pozitionarea sa nu il va transforma in altceva decat intr-un alergator fara cursa. Va fi precum acei adjuvanti ai olimpicilor care ofera apa de pe margine.
In fine, Oprescu mi se pare cel mai potrivit pentru a candida. Castigator in alegerile pentru Primaria Capitalei, acesta „ar avea aproape acelasi CV” precum cel al lui Basescu. Spirit dur, cu un discurs frontal, cu un limbaj uneori „pitoresc” (as spune eu), Oprescu ar putea intruchipa imaginea contrabalansata a actualului presedinte: suficient de rebel incat sa se rupa de partid si sa castige de unul singur cursa, suficient de independent fata de dinamica institutionala si constitutionala, suficient de imaginativ pentru a da curs unei noi imagini de leadership bazat pe ceea ce denumim formal realpolitik.
luni, 26 ianuarie 2009
Creion. DT
Mi-am propus sa reiau una dintre vechile placeri personale. In limita timpului. A trecut 15 ianuarie, dar a-l comemora pe Eminescu, niciodata nu este prea tarziu...
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
vineri, 23 ianuarie 2009
De ar fi 24 ianuarie in fiecare zi...
Am trecut azi prin Piata Unirii. Agitatie multa caci maine e in 24 si “mai marii politicii” nationale si locale se intrunesc in orasul Unirii. O multime de masini de televiziune, o multime de bannere si de steaguri atarnate pe stalpi pentru a aminti de simbolurile nationale, de simbolurile Micii Uniri. O multitudine de ghivece cu flori rosii, galbene si albastre.Masini ale administratiei locale si oameni mobilizati pentru a pregati momentul.
Am mai remarcat insa un lucru: trotuarele erau proaspat maturate. Curate bec. Indreptandu-ma si mai mult spre Palat, aceeasi curatenie. In pofida faptului ca suntem intr-o perioada in care totul e mai mult cenusiu, strazile extrem de curate mi-au dat un sentiment de prospetime. Imi amintesc cu precizie ca anul trecut, tot pentru 24, se instaurase aceeasi forfota: spatiile cu ceva muguri de iarba erau “periate” si curatate, trotuarele si strazile erau si ele “dezinfectate”, spalate. Aceasta stare de curatenie generala m-a facut sa trec cu vederea unele gropi, unele trotuare sparte. Romanul are o vorba: “daca nu ai bani sa-ti schimbi sosetele in fiecare zi, macar poarta-le curate pe cele pe care le ai.” Peste cateva ore, treburile m-au condus iar spre Piata Unirii. Pe jos, incepusera sa apara mucuri albe de tigari, ceva resturi de ambalaje si hartii. M-am posomorat gandindu-ma ca ne mai trebuie multa educatie, mult spirit civic, civilizational pana cand sa intelegem ca “asa cum ne asternem, asa dormim.” Ne mai trebuie mult timp pana cand sa fim atat de imperativi incat sa cerem institutiilor anumite standarde pe care sa le respecte si pe care sa le respectam. Ne place, in general, sa aratam cu degetul, sa cautam vinovati, sa ne “cocotam” in turnuri de fildes si, de acolo, sa privim nimicia lumii de rand. Uitam insa, ca inainte de toate, trebuie sa ne facem autocritica. Mi-am revenit repede din meditatie aducandu-mi aminte ca o minune nu tine decat maxim trei zile. Cu un zambet fluturand pe buze, mi-am zis: “de-ar fi 24 ianuarie in fiecare zi…”
Am mai remarcat insa un lucru: trotuarele erau proaspat maturate. Curate bec. Indreptandu-ma si mai mult spre Palat, aceeasi curatenie. In pofida faptului ca suntem intr-o perioada in care totul e mai mult cenusiu, strazile extrem de curate mi-au dat un sentiment de prospetime. Imi amintesc cu precizie ca anul trecut, tot pentru 24, se instaurase aceeasi forfota: spatiile cu ceva muguri de iarba erau “periate” si curatate, trotuarele si strazile erau si ele “dezinfectate”, spalate. Aceasta stare de curatenie generala m-a facut sa trec cu vederea unele gropi, unele trotuare sparte. Romanul are o vorba: “daca nu ai bani sa-ti schimbi sosetele in fiecare zi, macar poarta-le curate pe cele pe care le ai.” Peste cateva ore, treburile m-au condus iar spre Piata Unirii. Pe jos, incepusera sa apara mucuri albe de tigari, ceva resturi de ambalaje si hartii. M-am posomorat gandindu-ma ca ne mai trebuie multa educatie, mult spirit civic, civilizational pana cand sa intelegem ca “asa cum ne asternem, asa dormim.” Ne mai trebuie mult timp pana cand sa fim atat de imperativi incat sa cerem institutiilor anumite standarde pe care sa le respecte si pe care sa le respectam. Ne place, in general, sa aratam cu degetul, sa cautam vinovati, sa ne “cocotam” in turnuri de fildes si, de acolo, sa privim nimicia lumii de rand. Uitam insa, ca inainte de toate, trebuie sa ne facem autocritica. Mi-am revenit repede din meditatie aducandu-mi aminte ca o minune nu tine decat maxim trei zile. Cu un zambet fluturand pe buze, mi-am zis: “de-ar fi 24 ianuarie in fiecare zi…”
joi, 22 ianuarie 2009
Bancul Saftoiu
De vreo doua zile toate ziarele trambiteaza: “Basescu a ascultat convorbirile lui Geoana cu Iliescu…”, “Democratia e amenintata…”, “Watergate in Romania…”,”Saftoiu a parasit barca…”etc, etc.
Urmaresc subiectul cu o doza de amuzament. Iata de ce. In Romania nu este o practica noua. S-au ascultat telefoanele, s-a citit corespondenta “pe hartie” sau on line mereu. Asa s-a facut, asa se va face. Nu e nimic nou sub soare. Dar nu aici e esenta a ceea ce vreau sa spun. Cei care sunt implicati in acest “spectacol”, adica Basescu si Claudiu Saftoiu, in mod direct, stiu prea bine ca tot ceea ce se intampla nu va lasa urmari nici deoparte, nici de cealalta. Si ce daca Basescu il ameninta cu justitia pe Saftoiu? Din lipsa de probe, marturii sau alte giumbuslucuri, demersul prin instanta se va tot prelungi, iar sentinta care, in paranteza fie spus nu stiu pentru ce ar putea sa fie data, calomnie, eventual, va avea un “rol simbolic”. Imaginati-va cum ar putea sa arate “mazilirea” unui fost sef SIE.
Cat de mult ii afecteaza “imaginea de sex symbol” a lui Basescu afirmatiile lui Saftoiu? Poate ceva, ceva in raport cu “colegii de alianta” ca mai mult, ma indoiesc. Peste cateva zile toata tevatura se va stinge usor, usor. Nu va fi nicio reactie reala si cu urmari din partea societatii civile (includ presa tot aici), nu va fi niciun Watergate. De fapt, comparatia facuta cu ceea ce s-a intamplat in America lui Nixon nu are altceva decat un extraordinar simt estetico-jurnalistic.
Toata lumea vorbeste despre o dezbatere publica, despre asumari publice, despre axiologii utopice, in timp ce comunicatul administratiei prezidentiale se dezice de afirmatiile lui Saftoiu.
Daca Romania ar fi America, daca drepturile individuale naturale si dobandite ar fi respectate in mod real, atunci as putea sa ma raportez la ceea ce s-a intamplat in ultimele zile cu un grad de seriozitate sustinuta. Pana atunci nu pot decat sa ascult discutii mai mult sau mai putin ipocrite despre “necesitatea implementarii legislatiei europene privind siguranta nationala si, implicit, in acest scop inregistrarea si stocarea convorbirilor telefonice si a sms-urilor”, despre prevederile Conventiei Drepturilor Omului sau despre alte principii si cutume inaplicabile la noi.
Imi plac bancurile bune si cu talc iar acum ascult live bancul Saftoiu.
Urmaresc subiectul cu o doza de amuzament. Iata de ce. In Romania nu este o practica noua. S-au ascultat telefoanele, s-a citit corespondenta “pe hartie” sau on line mereu. Asa s-a facut, asa se va face. Nu e nimic nou sub soare. Dar nu aici e esenta a ceea ce vreau sa spun. Cei care sunt implicati in acest “spectacol”, adica Basescu si Claudiu Saftoiu, in mod direct, stiu prea bine ca tot ceea ce se intampla nu va lasa urmari nici deoparte, nici de cealalta. Si ce daca Basescu il ameninta cu justitia pe Saftoiu? Din lipsa de probe, marturii sau alte giumbuslucuri, demersul prin instanta se va tot prelungi, iar sentinta care, in paranteza fie spus nu stiu pentru ce ar putea sa fie data, calomnie, eventual, va avea un “rol simbolic”. Imaginati-va cum ar putea sa arate “mazilirea” unui fost sef SIE.
Cat de mult ii afecteaza “imaginea de sex symbol” a lui Basescu afirmatiile lui Saftoiu? Poate ceva, ceva in raport cu “colegii de alianta” ca mai mult, ma indoiesc. Peste cateva zile toata tevatura se va stinge usor, usor. Nu va fi nicio reactie reala si cu urmari din partea societatii civile (includ presa tot aici), nu va fi niciun Watergate. De fapt, comparatia facuta cu ceea ce s-a intamplat in America lui Nixon nu are altceva decat un extraordinar simt estetico-jurnalistic.
Toata lumea vorbeste despre o dezbatere publica, despre asumari publice, despre axiologii utopice, in timp ce comunicatul administratiei prezidentiale se dezice de afirmatiile lui Saftoiu.
Daca Romania ar fi America, daca drepturile individuale naturale si dobandite ar fi respectate in mod real, atunci as putea sa ma raportez la ceea ce s-a intamplat in ultimele zile cu un grad de seriozitate sustinuta. Pana atunci nu pot decat sa ascult discutii mai mult sau mai putin ipocrite despre “necesitatea implementarii legislatiei europene privind siguranta nationala si, implicit, in acest scop inregistrarea si stocarea convorbirilor telefonice si a sms-urilor”, despre prevederile Conventiei Drepturilor Omului sau despre alte principii si cutume inaplicabile la noi.
Imi plac bancurile bune si cu talc iar acum ascult live bancul Saftoiu.
miercuri, 21 ianuarie 2009
Trei scenarii politice
Recunosc: de cand s-a creat acesta alianta intre PSD si PD-L, m-am tot intrebat cat vor rezista cele doua partide impreuna, cum vor putea sa creeze un program comun de guvernare, ce strategii vor folosi pentru iesirea din criza. Parca nu as vrea sa mai folosesc termeni precum “politici de stanga” sau “politici de dreapta” in contextul in care nu avem un background ideologic, nu avem cultura politica. Urmarind evenimentele din ultima vreme, am incercat sa deduc posible scenarii pentru viitor. Mi-e extrem de greu sa cred ca au disparut animozitatile dintre cele doua partide, mi-e greu sa cred ca au disparut orgoliile politice asa deodata. Iata trei posibile evolutii:
1.Basescu si democrat-liberalii
Vor marsa anul acesta pe punerea in valoare a presedintelui, caci urmeaza an electoral si miza pentru ei este castigarea inca a unui mandat. Cum se va putea face acest lucru? Simplu: prin aducerea in prim-plan a imaginii unui “presedinte puternic”, cu atributii si responsabilitati extinse, garantate chiar printr-o noua Constitutie, daca va fi nevoie. E destul de putin probabil ca Basescu sa-si construiasca imaginea folosindu-se de noul Guvern datorita lipsei lui de forta politica si datorita imaginii de servant pe care Emil Boc o are. Nu e exclus, totusi, sa puna in valoare gradul ridicat de cooperare pe care o are cu noul premier, lucru care in mandatul Tariceanu nu era posibil. Va sustine introducerea unui regim semi-prezidential pentru a-si garanta linistea mandatului 2009-2014, cu orice pret. Va folosi discursuri “la pachet”: semi-prezidentialism si parlament unicameral, folosindu-se, populist, de cheltuielile majore pe care legislativul bicameral le implica. Va forta PSD-ul sa schimbe Constitutia si va castiga mandatul. Isi va spori tot mai mult puterea dar va pune tot mai mult in umbra partidul democrat-liberal care, intr-un final, va ramane fara mostenitor. Cuvantul de ordine va fi: PREZIDENTIALISM.
2.Geoana si social-democratii
Vor folosi orice “portita” pentru a negocia orice e posibil cu democrat-liberalii. Cred ca Geoana va sustine schimbarea Constitutiei, cresterea rolului presedintelui in stat si ideea parlamentului unicameral cu conditia schimbarii legii electorale. Adica pastrarea uninominalului (indiferent de ce alte “amendamente autohtone” vor mai fi aduse la designul sistemului electoral) dar cu “conditia sfanta” de redecupare a colegiilor. Va accepta cu “resemnare” un al doilea mandat al lui Basescu in speranta ca beneficiile prezidentialismului vor avea odata si odata efect de bumerang. Va redirectiona partidul spre mediul rural pentru a-si asigura continuitatea guvernarii pentru cel putin inca un mandat, chiar daca va pierde inca o parte din electoratul urban (pe care il vad pozitionandu-se in viitor mult mai polarizat spre democrat-liberali). Nu ii va fi usor cu “aripile” din interiorul partidului dar, in baza orientarii spre organizatiile din teritoriu, isi va consolida astfel pozitia. Cuvantul de ordine va fi: NEGOCIERE.
3.Tariceanu si liberalii
Vor forma o opozitie de “carton”. Pentru Tariceanu nu vad un viitor politic ca presedinte de partid. Totusi, totul depinde de cata sustinere are si va avea in continuare in interiorul formatiunii. Va pierde electoratul rural si e posibil ca peste patru ani sa-si puna serioase probleme cu privire la pragul electoral de 5%. In baza unei asemenea evolutii, va consolida, mai mult sau mai putin voit, bipartidismul romanesc (cu eterna “jumatate” UDMR-ista). Cuvantul de ordine va fi: DEZERTARE.
Mentionez ca cele trei evolutii au un caracter posibil, nu sunt unice si nici nu isi permit sa satisfaca criteriul exhaustivitatii. Mai mult, ele pot deveni posibile atat timp cat alianta dintre PSD si PD-L va functiona sau atat timp cat nu vor interveni factori gravi care sa schimbe configuratiile politice existente, sa genereze alegeri anticipate sau “iesiri de la guvernare”.
1.Basescu si democrat-liberalii
Vor marsa anul acesta pe punerea in valoare a presedintelui, caci urmeaza an electoral si miza pentru ei este castigarea inca a unui mandat. Cum se va putea face acest lucru? Simplu: prin aducerea in prim-plan a imaginii unui “presedinte puternic”, cu atributii si responsabilitati extinse, garantate chiar printr-o noua Constitutie, daca va fi nevoie. E destul de putin probabil ca Basescu sa-si construiasca imaginea folosindu-se de noul Guvern datorita lipsei lui de forta politica si datorita imaginii de servant pe care Emil Boc o are. Nu e exclus, totusi, sa puna in valoare gradul ridicat de cooperare pe care o are cu noul premier, lucru care in mandatul Tariceanu nu era posibil. Va sustine introducerea unui regim semi-prezidential pentru a-si garanta linistea mandatului 2009-2014, cu orice pret. Va folosi discursuri “la pachet”: semi-prezidentialism si parlament unicameral, folosindu-se, populist, de cheltuielile majore pe care legislativul bicameral le implica. Va forta PSD-ul sa schimbe Constitutia si va castiga mandatul. Isi va spori tot mai mult puterea dar va pune tot mai mult in umbra partidul democrat-liberal care, intr-un final, va ramane fara mostenitor. Cuvantul de ordine va fi: PREZIDENTIALISM.
2.Geoana si social-democratii
Vor folosi orice “portita” pentru a negocia orice e posibil cu democrat-liberalii. Cred ca Geoana va sustine schimbarea Constitutiei, cresterea rolului presedintelui in stat si ideea parlamentului unicameral cu conditia schimbarii legii electorale. Adica pastrarea uninominalului (indiferent de ce alte “amendamente autohtone” vor mai fi aduse la designul sistemului electoral) dar cu “conditia sfanta” de redecupare a colegiilor. Va accepta cu “resemnare” un al doilea mandat al lui Basescu in speranta ca beneficiile prezidentialismului vor avea odata si odata efect de bumerang. Va redirectiona partidul spre mediul rural pentru a-si asigura continuitatea guvernarii pentru cel putin inca un mandat, chiar daca va pierde inca o parte din electoratul urban (pe care il vad pozitionandu-se in viitor mult mai polarizat spre democrat-liberali). Nu ii va fi usor cu “aripile” din interiorul partidului dar, in baza orientarii spre organizatiile din teritoriu, isi va consolida astfel pozitia. Cuvantul de ordine va fi: NEGOCIERE.
3.Tariceanu si liberalii
Vor forma o opozitie de “carton”. Pentru Tariceanu nu vad un viitor politic ca presedinte de partid. Totusi, totul depinde de cata sustinere are si va avea in continuare in interiorul formatiunii. Va pierde electoratul rural si e posibil ca peste patru ani sa-si puna serioase probleme cu privire la pragul electoral de 5%. In baza unei asemenea evolutii, va consolida, mai mult sau mai putin voit, bipartidismul romanesc (cu eterna “jumatate” UDMR-ista). Cuvantul de ordine va fi: DEZERTARE.
Mentionez ca cele trei evolutii au un caracter posibil, nu sunt unice si nici nu isi permit sa satisfaca criteriul exhaustivitatii. Mai mult, ele pot deveni posibile atat timp cat alianta dintre PSD si PD-L va functiona sau atat timp cat nu vor interveni factori gravi care sa schimbe configuratiile politice existente, sa genereze alegeri anticipate sau “iesiri de la guvernare”.
marți, 20 ianuarie 2009
luni, 19 ianuarie 2009
Sic transit gloria...mundi?
Deseori urmaresc “Sinteza Zilei”. E o emisiune care dezbate “felii” din Romania noastra. Recunosc ca Ion Cristoiu dadea o nota aparte discursurilor celor prezenti. De multe ori, “maestrul” o spunea: “…ehe…voi sunteti mai tineri inca nu ati vazut cate am vazut si cate am trait eu…”
Saptamana trecuta, pare-mi-se, era prezent Florin Piersic (era sa zic Florin Ghetau). Tema era una incendiara pentru jurnalistii de duzina sau “de tonomat”(ca sa folosesc o expresie consacrata): marele actor ar fi colaborat cu securitatea, ar fi dus o scrisoare in Franta pe vremea fostului regim. In presa nationala aparuse un articol care relata toate aceste “evenimente” insa fara vreo baza documentara.
Actorul Florin Piersic era prezent in emisiune pentru a incerca sa explice romanilor ca a fost o victima a timpurilor trecute, ca tatal sau a fost inchis, ca a intrat la facultate datorita “umilelor” sale calitati.
Am urmarit emisiunea intrebandu-ma daca asa ceva ar putea sa fie posibil. Actorul era insotit de fiul sau, Florin Piersic Jr. si povestea, in limbajul sau emotionant si mucalit in acelasi timp, secvente din viata sa. Peisajul general al emisiunii era unul cu o incarcatura emotionala puternica si ma indoiesc ca nu ar fi fost cu adevarat sincer. Ma indoiesc ca Florin Piersic ar fi avut vreun amestec politic in vechiul regim si ma indoiesc ca Florin Piersic desfasoara activitati politice acum.
Nu inteleg insa, cum un jurnalist (al carui nume nici macar nu il mai retin) a putut sa scrie un articol pe baza unor povestioare auzite, probabil, la o halba de bere. Nu inteleg care a fost miza.
Spuneam intr-o alta postare a mea ca nu stim sa ne respectam valorile. Ma gandeam cam care ar fi diferenta (calitativ vorbind) dintre filmele western cu John Wayne si aventurile lui Margelatu? Probabil ca niciuna: ambele sunt la fel de bune, cu simpla mentiune ca distanta fata de Hollywood este mult mai mare.
Saptamana trecuta, pare-mi-se, era prezent Florin Piersic (era sa zic Florin Ghetau). Tema era una incendiara pentru jurnalistii de duzina sau “de tonomat”(ca sa folosesc o expresie consacrata): marele actor ar fi colaborat cu securitatea, ar fi dus o scrisoare in Franta pe vremea fostului regim. In presa nationala aparuse un articol care relata toate aceste “evenimente” insa fara vreo baza documentara.
Actorul Florin Piersic era prezent in emisiune pentru a incerca sa explice romanilor ca a fost o victima a timpurilor trecute, ca tatal sau a fost inchis, ca a intrat la facultate datorita “umilelor” sale calitati.
Am urmarit emisiunea intrebandu-ma daca asa ceva ar putea sa fie posibil. Actorul era insotit de fiul sau, Florin Piersic Jr. si povestea, in limbajul sau emotionant si mucalit in acelasi timp, secvente din viata sa. Peisajul general al emisiunii era unul cu o incarcatura emotionala puternica si ma indoiesc ca nu ar fi fost cu adevarat sincer. Ma indoiesc ca Florin Piersic ar fi avut vreun amestec politic in vechiul regim si ma indoiesc ca Florin Piersic desfasoara activitati politice acum.
Nu inteleg insa, cum un jurnalist (al carui nume nici macar nu il mai retin) a putut sa scrie un articol pe baza unor povestioare auzite, probabil, la o halba de bere. Nu inteleg care a fost miza.
Spuneam intr-o alta postare a mea ca nu stim sa ne respectam valorile. Ma gandeam cam care ar fi diferenta (calitativ vorbind) dintre filmele western cu John Wayne si aventurile lui Margelatu? Probabil ca niciuna: ambele sunt la fel de bune, cu simpla mentiune ca distanta fata de Hollywood este mult mai mare.
duminică, 18 ianuarie 2009
Sic transit gloria...
Am cumparat acum cateva zile cartea Sic transit gloria ...Cronica subiectiva a unui cincinal in trei ani si jumatate a lui Adrian Cioroianu. Sper sa am timp sa o citesc cel putin peste vreo saptamana. Cateva randuri ale autorului mi-au atras atentia:
"Nu cred sa mai existe-in jurul nostru sau pe o raza reperabila-un popor care sa uite atat de repede. De multe ori, aceasta uitare are un rol curativ. Romanul nu iarta-ci doar uita. Alteori, uitarea strica si duce la impresia demoralizanta ca, noi, romanii, suntem prea des tentati sa ne luam istoria de la inceput. Este motivul pentru care (...) spun ca glorii s-au consumat aproape simultan cu evenimentele. (...) Este mai curand semnul ca suntem un popor suficient de tanar incat sa amanam tinerea de minte pentru mai tarziu, Si, pana atunci, inca putem gresi." (Adrian Cioroianu).
Suntem cu adevarat un popor balcanic in toate sensurile cuvantului, cel peiorativ, implicit. De cate ori nu am uitat care ne sunt valorile, care ne sunt originile si care ne este drumul. Ne place de multe ori sa spunem ca ne-am situat intre marile imperii ale lumii (otoman, habsburgic, tarist, roman, titulaturi din perioade de timp diferite) si am fost obligati sa uitam. Fortati. Mai mult cred ca sunt lamentatii.
Astazi, partidele uita care le este istoria, uita care le sunt valorile. Astazi, uitam ca suntem in UE si parca elanul integrarii s-a pervertit intr-o autosatisfacere si automultumire mioritica. Discursurile politicienilor nostri folosesc termeni precum "europenism", "euroregiune", "fonduri structurale", "dezvoltare durabila" in baza unei logici a unui vocabular spoit, a unui altfel de limbaj de lemn.
Tindem sa repetam guvernarile "de uniune nationala" si sa concentram puterea chiar daca tendinta generala este inversa intr-o democratie sanatoasa.
Putem inca gresi? As tinde sa cred ca nu. Pana cand sa mai uitam de marirea salariilor profesorilor, de marirea pensiilor, de atragerea fondurilor nerambursabile, de monitorizarile europene pe justitie, de cei 6% din PIB pentru invatamant cheltuiti inteligent?
In sine, cartea mi-a starnit interesul. Vreau sa vad ce poate sa scrie un ministru de externe care a facut o serie de gafe memorabile in plan extern. Ministrul-gafa. I-am putea spune asa. Daca nu, sigur l-am fi uitat. Vorba autorului: uneori uitarea are un rol curativ.
"Nu cred sa mai existe-in jurul nostru sau pe o raza reperabila-un popor care sa uite atat de repede. De multe ori, aceasta uitare are un rol curativ. Romanul nu iarta-ci doar uita. Alteori, uitarea strica si duce la impresia demoralizanta ca, noi, romanii, suntem prea des tentati sa ne luam istoria de la inceput. Este motivul pentru care (...) spun ca glorii s-au consumat aproape simultan cu evenimentele. (...) Este mai curand semnul ca suntem un popor suficient de tanar incat sa amanam tinerea de minte pentru mai tarziu, Si, pana atunci, inca putem gresi." (Adrian Cioroianu).
Suntem cu adevarat un popor balcanic in toate sensurile cuvantului, cel peiorativ, implicit. De cate ori nu am uitat care ne sunt valorile, care ne sunt originile si care ne este drumul. Ne place de multe ori sa spunem ca ne-am situat intre marile imperii ale lumii (otoman, habsburgic, tarist, roman, titulaturi din perioade de timp diferite) si am fost obligati sa uitam. Fortati. Mai mult cred ca sunt lamentatii.
Astazi, partidele uita care le este istoria, uita care le sunt valorile. Astazi, uitam ca suntem in UE si parca elanul integrarii s-a pervertit intr-o autosatisfacere si automultumire mioritica. Discursurile politicienilor nostri folosesc termeni precum "europenism", "euroregiune", "fonduri structurale", "dezvoltare durabila" in baza unei logici a unui vocabular spoit, a unui altfel de limbaj de lemn.
Tindem sa repetam guvernarile "de uniune nationala" si sa concentram puterea chiar daca tendinta generala este inversa intr-o democratie sanatoasa.
Putem inca gresi? As tinde sa cred ca nu. Pana cand sa mai uitam de marirea salariilor profesorilor, de marirea pensiilor, de atragerea fondurilor nerambursabile, de monitorizarile europene pe justitie, de cei 6% din PIB pentru invatamant cheltuiti inteligent?
In sine, cartea mi-a starnit interesul. Vreau sa vad ce poate sa scrie un ministru de externe care a facut o serie de gafe memorabile in plan extern. Ministrul-gafa. I-am putea spune asa. Daca nu, sigur l-am fi uitat. Vorba autorului: uneori uitarea are un rol curativ.
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Introductio
Urmaresc de ceva vreme viata politica romaneasca, in principal. M-am nascut sub auspiciile unor vremuri cu "orizonturi rosii", cand libertatile ne erau ingradite si trebuia sa te asezi in pat cu grija ca si peretii au urechi. Adolescenta mi-am petrecut-o ascultandu-l pe Ion Iliescu. Tineretea mi-am incantat-o cu discursurile despre tehnocratii lui Victor Ciorbea si ai lui Emil Constantinescu.
Iata ca astazi ii ascult pe Mircea Geoana, pe Emil Boc si pe Traian Basescu.
Urmaresc cum aliantele politice se contureaza la noi in ultima vreme de parca ar fi babele de la sate care "fac si desfac". O adevarata vraja politica."Promovarea interesului national in conditiile crizei acerbe care a lovit Romania", aceasta pare a fi logica cel putin a ultimei Aliante dintre PSD si PD-L. "Avem nevoie de o guvernare de alianta nationala, de crearea de strategii care sa se axeze pe ramurile economiei grele" spune Boc. "Avem nevoie de stabilitate politica, de o tara care sa fie guvernabila in urmatorii patru ani, de incetarea razboaielor dintre Palate, pe fondul Tariceanu-Basescu" spune Geoana. Basescu completeaza: "In perioade speciale trebuie luate masuri speciale. Trebuie sa clarificam bazele juridice ale semi-prezidentialismului. Experienta franceza trebuie sa ne fie calauza". Dupa exact douazeci de ani, clasa politica romaneasca (imi place sa folosesc termenul) e inca in schimbare: Oprea pleaca din PSD, Orban cere demisia lui Tariceanu si Stolojan renunta la functii si demnitati publice. Si, bineinteles, sa nu uit: Elena Udrea devine ministrul turismului. Partidele politice isi definesc mai mult sau mai putin scopurile dupa criterii ideologice si actioneaza in consecinta. Mai mult, configuratia parlamentara e in continua schimbare. Sistemul de vot e, ba pe liste, ba uninominal si s-ar putea sa "ne bucuram" de inca un referendum pentru revizuirea Constitutiei peste cateva luni. Vom avea si alegeri prezidentiale pentru ca gama sa fie completa. In final,tara va deveni linistita si guvernabila.
Iata deci o viziune feminista asupra vietii politice, o scurta trecere in revista a catorva perceptii personale de inceput pe care imi permit sa le scriu pe acest blog. O modalitate de a vedea lumea si un modus vivendi, un inceput...
Iata ca astazi ii ascult pe Mircea Geoana, pe Emil Boc si pe Traian Basescu.
Urmaresc cum aliantele politice se contureaza la noi in ultima vreme de parca ar fi babele de la sate care "fac si desfac". O adevarata vraja politica."Promovarea interesului national in conditiile crizei acerbe care a lovit Romania", aceasta pare a fi logica cel putin a ultimei Aliante dintre PSD si PD-L. "Avem nevoie de o guvernare de alianta nationala, de crearea de strategii care sa se axeze pe ramurile economiei grele" spune Boc. "Avem nevoie de stabilitate politica, de o tara care sa fie guvernabila in urmatorii patru ani, de incetarea razboaielor dintre Palate, pe fondul Tariceanu-Basescu" spune Geoana. Basescu completeaza: "In perioade speciale trebuie luate masuri speciale. Trebuie sa clarificam bazele juridice ale semi-prezidentialismului. Experienta franceza trebuie sa ne fie calauza". Dupa exact douazeci de ani, clasa politica romaneasca (imi place sa folosesc termenul) e inca in schimbare: Oprea pleaca din PSD, Orban cere demisia lui Tariceanu si Stolojan renunta la functii si demnitati publice. Si, bineinteles, sa nu uit: Elena Udrea devine ministrul turismului. Partidele politice isi definesc mai mult sau mai putin scopurile dupa criterii ideologice si actioneaza in consecinta. Mai mult, configuratia parlamentara e in continua schimbare. Sistemul de vot e, ba pe liste, ba uninominal si s-ar putea sa "ne bucuram" de inca un referendum pentru revizuirea Constitutiei peste cateva luni. Vom avea si alegeri prezidentiale pentru ca gama sa fie completa. In final,tara va deveni linistita si guvernabila.
Iata deci o viziune feminista asupra vietii politice, o scurta trecere in revista a catorva perceptii personale de inceput pe care imi permit sa le scriu pe acest blog. O modalitate de a vedea lumea si un modus vivendi, un inceput...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)