Am tot stat si m-am gandit daca mi-a placut Adrian Paunescu. Personaj controversat, despre el s-a tot scris si s-a vorbit cand de bine, cand de rau. Sa spun ceva numai orientat pozitiv, mi-ar fi imposibil, asa cum si inversul ar fi la fel. Cert este ca nu mi-a placut rolul jucat de Paunescu in cultura ceausista. Poate daca as incerca sa dau o dimensiune sociala, de coeziune sociala, de creare a unui ethos national propriu, rolul sau ar fi acceptabil. Dezirabil, poate. In rest, nu. Apoi m-am gandit ca judecata-mi e prea dura. Sa ne gandim la Junimea si rolul si pozitionarile membrilor sai in realitatile vremii. Pozitionari politice. Probabil ca stim mai putin la nivel de masa si de asta, sa spun, nu ne "afecteaza" atat. La nivel personal, insa, nu pot sa citesc "inflacaratele" versuri ale lui Paunescu " de propaganda" si apoi "ceva in dulcele stil clasic". Mi se pare un soi de ipocrizie, un fel de intalnire a sublimului cu grotescul. Ca om de cultura, ca poet national (desi imi displace exprimarea), probabil ca este unul dintre "cei mai mari", daca nu cumva cel mai mare contemporan. Intr-o beletristica atat "de corcita" astazi, rolul si locul sau sunt de neclintit. Si e bine sa recunoastem ca mai avem si valori. Singura neliniste proprie e faptul ca poate caut si cautam sublimul, sublimul total acolo unde el nu mai poate fi. Altii i-ar spune verticalitate. Eu nu stiu cum sa-i mai spun. Oricum, aceste randuri sunt in memoriam Adrian Paunescu: a omului de cultura, a poetului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu