Initial, pot sa declar ca nu am urmarit extrem de fidel interventia regelui Mihai in Parlament. Mi s-a parut un eveniment onorific si atat. Ulterior, am inteles ca a fost un moment de istorie traita. Faptul ca la cei 90 de ani ai sai, regele Mihai a vorbit celei mai importante institutii a statului (asa cum se spune pe linia dreptului constitutional despre o republica parlamentara si pe o linie a traditiei parlamentare), ca a facut asta dupa zeci de ani, da, asta e curata istorie. Apoi intalnirea de la Opera, iar a fost un moment grandios. Cel putin eu, ca cetatean al acestui stat, care nu are vreo afinitate spre monarhie, sau spre monarhia constitutionala, am trait momentul intr-un mod grandios.
Apoi, am inteles iar cat de putin avem de a face cu uzantele diplomatice, de traditie, de protocol. Faptul ca un parlamentar (n-are importana cine), l-a apucat de brat pe rege (chiar daca poate avea nevoie de ajutor) este lipsit de tact. Felul in care i s-a oferit acea distinctie, i s-a smuls din mana, la fel.
Jignirile unui presedinte, nici nu mai vorbesc. Regele Mihai si Casa Regala ar putea sa fie vectori de succes penntru diplomatia romaneasca daca s-ar lua in calcul asa ceva. Dar doar daca...
Cat despre discursul regelui Mihai, parca a fost rupt din alta dimensiune a realitatilor de zi cu zi. Si spun asta nu din lipsa unei perspective realiste, sau dintr-o anumita nevoie de ideologizare sau de idealizare. Chiar nu. Dar a fost pur si simplu altfel... Simplu, un moment inaltator...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu