"Pe onoarea mea de familist"!

Randurile pe care vreau sa "le povestesc lumii" tin de ideea de onoare. Voi incepe cu deznodamantul: in Romanica nu exista onoare. De fapt despre ce e vorba? Ce m-a putut scoate din sarite? In limbaj de lemn, povestea incepea acum un an, cand in urma vacantei mi-am spart camera foto. De fapt mi-am crapat lcd-ul. Toate bune si frumoase, asa ca am revenit in Iasi sa caut o reprezentanta Panasonic unde sa-l inlocuiesc. O camera Panasonic la care tineam intr-un anume fel pentru ca o primisem la una dintre zilele mele de nastere, cu obiectiv Leica, in fine, nu foarte performanta dar nici de lasat. Oricum eram oarecum multumita de ea, era "bunul meu personal". Dupa ce am cautat o bucata buna prin Iasi ca nu gaseam "dau peste pont" si ajung la sediul firmei care repara obiectele in cauza. Cum iesise din garantie, la reprezentanta nu aveam cum sa o mai duc, era mai complicat, trebuia eventual sa fac si sa faca nu stiu ce comanda la Bucurestu, sa astept cine stie cat si tot asa, chiar nu se putea acolo. Asadar, ajung la sediul firmei cu pricina, las camera, plecand multumita ca se poate face si ca nu costa atat de mult, caci preferam sa-mi iau una noua decat sa dau cine stie cat pe reparat. In conditii de o reparatie scumpa, clar nu se merita. Asadar ma inteleg cu individul amabil ca ma suna cand e gata, ca trebuie sa dea comanda tot asa pe la Bucuresti nu stiu pe unde sa-mi aduca alt lcd, sa-l puna si totul e ok. Bun, imi zic deci pana vine, pana se face manopera, hai sa zic ca dureaza maxim o luna. Totul parea multumitor.
Toate bune si frumoase pana in acest moment, numai ca trecura vreo trei luni, eu ma luai cu treburile, nu am primit nici macar un telefon de la firma prestatoare si nimic nu se intampla in directia reparatiei camerei. Mai trecura inca vreo doua si, amintindu-mi de ea precum si de faptul ca n-am primit nici macar "un semn de viata" de la individ, intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am purces la sediul firmei. Am ajuns, acelasi "meserias" m-a salutat, i-am zis despre ce e vorba si de aici lucrurile au inceput sa se "complice". Cu o nonsalanta de inimaginat, mi-a zis ca a mai avut si altele modelul meu,aduse dupa a mea, ca le-a reparat, ca nah, pe asta nu. Inca relativ linistita, am intrebat in ce ordine le rapara (trebuie sa recunosc usor ironic, dar ironia mea a trecut pe sub "mustatile musteriului" fara a fi gustata sau inteleasa), cat ma mai tine asa. Mi-a spus ca in maxim doua saptamani e gata toata treaba, sa revin cu un telefon. Ei dupa doua saptamani am revenit, dar "mesterul meu" uitase. Ma gandeam parca prostita ce e cu "baietii astia" de acolo, daca cumva ne cunoastem de undeva de prin alta viata, daca ne-am luat la misto pe undeva si acum se razbuna sau ce se intampla de am parte de un asemenea tratament. Usor enervata, i-am zis "mesterului" ca s-a cam scurs vremea si ca ar cam trebui totusi sa-mi ofere ceva, o solutie. Asadar, mi-a zis sa revin cu un telefon in maxim doua saptamani. Deja mi se parea ca seriozitate omului e total indoielnica si ca ma duce de nas. Aveam acelasi sentiment de proasta gluma ca atunci cand cineva isi bate joc de tine pe fata si sta serios si cuminte de parca nu el e faptasul. In fine, dupa alt interval m-am dus iar la firma. (Mentionez ca intervalele temporale nu mai stiu exact cum au fost, dar ideea e ca au tot fost amanari). Am zis ca n-are rost cu telefonul ca "mesterul meu" parca e mereu pe fuga si ma expediaza cu un raspuns in doi peri prin telefon. Asadar descind la firma "si ma vad in ochi cu mesterul". Imi spune ca a uitat, apoi ca nu se poate, ca e alba, ca e neagra. Baliverne. Ma uitam la el si parca traiam un episod prost care nu stii daca e aievea sau nu. L-am lasat sa vorbeasca desi prin minte imi treceau toate "vorbele de dulce ale suporterilor de fotbal" (si declar ca nu sunt omul care sa injur sau sa vorbesc urat indiferent cati nervi acumulez). Asadar, i-am spus ca e neserios, cu calm, ca trebuia sa-mi zica din start ca nu se poate, ca ma duceam eventual in alta parte si gata nu sa ma tina asa jumatate de an. Mi-a spus ca de fapt se poate dupa ce ne-am invartit pe campii, dar cu alt pret mult mai mare, lucru care simteam ca-mi infierbanta creierii. Nu din cauza banilor ci penttru ca se tot invartea asa in jurul cozii neserios. Normal ca noul pret nu-mi convenea pentru ca in banii respectivi imi luam o camera foto noua, deci ce rost avea sa o mai repar. Dar ce rost avea sa-mi spuna acum de noile standarde financiare? Trebuia sa-mi zica din start ca nu se poate la pretul ce mi-l zisese si gata! I-am spus-o si lui. Desi prin minte imi trecuse sa-i zic ca "ii fac o cinste" numai sa termine odata (poate chiar asta astepta...), nici de-al naibii nu mai voiam acum sa aud asa ceva si apoi era un serviciu pe care eu il plateam deja si nu inteleg de ce trebuie sa tot mergi cu atitudini de felul asta prin toata Romanica asta. Trecuse mai bine de jumatate de an de cand ma tot invartea aiurea si chiar imi venea sa ma urc pe pereti de nervi si de dr....i (aici chiar cenzurez) ..:):). M-a amanat inca o data spunandu-mi ca am suna el de data aceasta. Timpul a trecut, nu m-a mai sunat (normal...) si am ajuns iar pe la firma. Imi venise si gandul sa renunt la ea, asa ca la ultima mea intrevedere cu "mesterul meu", cand acesta mi-a spus "ca o repara pe CUVANTUL LUI" si imi ofera si garantie, n-am mai putut decat spune ironic ca "abia astept sa vad cat de mare este onoarea-i". Iromia a ajuns iar la "mesterul meu", dar, constat ca pentru unii oameni ironia fina e un fel de mangaiere de floare de mar in adierea vantului de primavara si nimic mai mult. Nu are rost sa mai spun cat m-am tot invartit (era sa zic frecat dar suna urat si neacademic...:) pana mi-am luat in draci (tot urat suna dar nu pot exprima altfel cu cenzura ce am simtit de-a lungul intrevederilor mele cu "mesterul meu") o alta camera (in fine mai performanta si tot asa).
Toate bune si frumoase, renuntasem la ea. Mi-am zis ca nu mai are rost sa-mi bat capul cu o asemenea catastrofa de om care nu e atins de bun simt, de vreun fel de responsabilitate, de nimic. Asa ca "povestea mea" se putea incheia astfel pana cand, povestind totul unei prietene, mi-a zis sa ma duc la Protectia Consumatorului. Eu, sincer, ma gandisem sa merg, dar intrasem intr-un fel de butoi de renuntare amestecata cu dezgust total. Mi-am zis pana la urma: "hai s-o fac si pe asta, ca ce mai conteaza". Aveam prea multi nervi adunati vis-a-vis de individ de imi venea sa-i sparg fata (cu scuzele de rigoare pentru limbajul violent desi urasc total formele de orice fel de violenta). Asadar, am facut plangerea iar de la Oficiu mi-au spus ca imi trimit raspunsul prin mail. Nu aveam nici cea mai mica asteptare in sensul asta caci pentru mine evenimentul era deja un episod incheiat. Mai mult, tot cei de acolo mi-au spus ca in maxim doua-trei zile voi primi rezolvarea cazului si cum se scursesera, certitudinea mea in privinta nerezolvarii lucrurilor trecea de 100%. Turnura veni in momentul in care, in vacanta fiind, primesc un mesaj pe telefon prin care eram anuntata ca obiectul meu a fost reparat si ca trebuie sa merg sa-l ridic in 48 de ore de la sediul firmei prestatoare. Mai mult, primesc instiintarea si prin mail de la "mesterul meu". Parca suna a amenintare termenul temporal din mesaj, ceea ce mi-am amintit de toata patania si o droaie de nervi ma napadira iar. Fiind la mijlocul vacantei, am raspuns si eu ca sunt in vacanta si ca voi reveni sa-mi ridic camera in doua saptamani, gandindu-ma ca ce o fi o fi, ori o mai gasesc ori nu, chiar nu imi mai pasa (idee alimentata si de faptul ca nu mi s-a mai raspuns la mesajul meu). Intre timp primii si pe mail raspunsul celor de la Protectia Consumatorilor cum ca sesizarea a fost rezolvata. Asadar, azi am fost si mi-am ridicat "obiectul risipitor" si, culmea, colac peste pupaza, dupa ce ca toti erau draguti si atenti, pretul reparatiei a fost cu mult mai mic decat primul pret pe care "mesterul meu" mi l-a fluturat in dezgust pe sub nas prima data.
Asadar, mi-a luat un an sa repar o amarata de camera foto, "PE ONOAREA MEA!"

PS: Nu stiu ce sa zic? Oare chiar mai functioneaza unele dintre institutiile Romanicii? Poate. Oricum e a doua institutie judeteana ieseana la care am apelat in ultima vreme si care a avut un tratament ireprosabil fata de mine cetateanul obisnuit.